Din Ţara dinspre Miază-zi - Flavius Laurian Duverna
Poezie adăugată de: Duverna

    sâmbătă, 27 iunie 2015

Din Ţara dinspre Miază-zi

Din Ţara dinspre Miază-zi
În stoluri mari de-a izbuti,
Rândunelele revin acasă!
Revin voioase-n cuibul lor
În inimi cu-al dragostei dor,
De sub streaşina de casă.

E soare mult, şi-i cald afară
Şi în văzduh încep s-apară
Cârduri dansând de cocori
În cercuri largi ce se rotesc,
Şi bucuroşi, copii-i privesc
Pe ceru-albastru, fără nori.

E-o zi de dulce primăvară
Şi totu-i verde peste ţară
Cu flori multiple pe câmpii!
Clipele sunt de hazarduri,
Mieluşeii, zburdă-n salturi
În vesel cânt, de ciocârlii.

S-a-ntinerit din nou livada
În frumuseţuri cu grămada
Şi pomii ei cei maiestuoşi,
Cu crengile, pline de flori
S-au pregătit de sărbători,
Desfăcând mugurii pufoşi.

E-un simţământ de bucurie
Şi de renaştere şi voioşie
Care pluteşte-n exprimare,
Prin cântec viu şi tineresc
Spre slava Tatălui Ceresc,
Pentru-a Sa grijă iubitoare.

Flavius Laurian Duverna
08 aprilie 2013



vezi mai multe poezii de: Duverna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumesc tuturor pentru urările de bun venit !
Duverna (autor)
duminică, 05 iulie 2015


Cu multe mulţumiri pentru explicaţia solicitată!
Duverna (autor)
luni, 29 iunie 2015


@ Duverna

Am corectat titlul poeziei dumneavoastra. Pe viitor daca mai doriti sa editati aveti in "contul meu " -> "Poeziile mele" -> dupa care selectati "editeaza" la poezia dorita.

Cu stima,
admin
luni, 29 iunie 2015


Cum se poate corecta ,, mica greşeala" din titlu?
Duverna (autor)
luni, 29 iunie 2015


Bine ai venit! Transmiti un mesaj optimist si imi place asta!
andreionthepoetry
duminică, 28 iunie 2015


Bine ai venit pe site !

S-a strecurat o mică greşeală la titlul poeziei ...

Te mai aştept cu alte poezii , cu drag !
Adina Speranta
duminică, 28 iunie 2015


Minunate imagini ai surprins in verusurile tale. Asteptam cu drag si alte creatii dar pana atunci iti urez bine ai venit pe site!
ene alin
sâmbătă, 27 iunie 2015


Frumos, bun venit!!
bobo
sâmbătă, 27 iunie 2015


Ti-am citit toate cele 3 poezii si mi-au placut mult. Bun venit
petrica_c
sâmbătă, 27 iunie 2015