Dragostea pacurareasca - George Cosbuc
Poezie adăugată de: bobo

    joi, 22 ianuarie 2015

Suna coasta ; turma-ncet
Preste campuri face-si calea ;
Latra caini de suna valea,
Iar de-alaturi prin spinet
Se iveste,-alene vine
Flacau nalt cu pasuri line.
S-opresc turmele-n izvor
Si din racoroasa apa
Ele-n vreme ce s-adapa,
Pacurar u-n preajma lor
Razima-se de-un fag ; sede
Suparat, zdrobit se vede.
Pe-a lui frunte nori s-adun
Si privirile-i curate
De grei picuri par udate ;
El tresare : nu-i semn bun,
Caci tot sta cazut pe ganduri
Si suspina-n dese randuri.

Cum nu-i neamtul blastamat,
Caci se face, ce se face,
Multor feciori nu da pace
Si nici mie nu mi-a dat,
Ca m-a scos din sat afara
Sa ma duca-n alta tara !
Vai, si neamtul nu-i milos,
Nu se uita si nu cata
De-i esti frate, de-i esti tata,
Numai om sa fii frumos ;
Te dezbraca si te tunde
Si catana te raspunde.
Iar catana n-ar fi greu
Si placea-mi-ar, placea mie
Sa tot fiu in catanie,
Dac-as fi-n pamantul meu
Sa traiesc, cum se traieste,
Cum stim noi, ardeleneste !
Dar te duc, ca sa fii dus
Si sa nu mai vii acasa,
Caci cu anii nu te lasa
Din por unci ; si-acolo nu-s
Oameni cu inima buna,
Vorbe dulci macar sa-ti spuna !
Vai, sa merg in loc de chin,
Unde n-am cu dor nici frate

Si nici om cu bunatate,
Caci strainu-i tot strain :
Tragi de moar te si te vede,
El te bate, nu te crede
Cat mi-a fost mie de drag
Sa man oile, sa pasca,
Caprele sa rataceasca
Prin padurile de fag
Si din bucium cateodata
Sa cant hora leganata !
Sa vad codrul plin de-areti
Si carlanii cum s-alunga ;
Iar in amurgit la strunga
Sa mulg laptele-n galeti
Si sa-mi fac eu singur slujba,
Crestaturi facand pe cujba !
Oh, si-acum sa dau de greu,
Sa ma duca doru-n lume
Si sa fiu silit anume,
Ca sa-mi las pamantul meu ;
Sa las frati, sa las o mama,
Suparata-a buna seama !
Vai, sa ma despart acum
De berbeci si miorele
Si de voi, dragile mele
Oi, care-mi facurati drum
Prin senin, ca si prin ploaie
La livezi si la zavoaie.

Sa las lunca cea cu spini
Si sa nu mai vad pe lunca
Latrand cainii cum s-arunca
Peste rat, cand pacuini
Infricate de vreun tropot
Fac sa sune glas de clopot !
Sa las multe lucruri dragi ;
Eu sa ma despart de stana,
Sa las salha cea batrana,
Sa las codrul cel cu fagi,
Sa las cranguri, sa las hucii,
Si poiana cu bulbucii !
Sa las vai, unde scobor
Capete de curcubeie ;
Sa las stanisti si nedeie,
Si sa schimb tacerea lor
Cu mult zgomot, multa lar ma
Din cetate si cazarma !
Si sa las fluierul meu,
Si sa nu mai cant pe dansul
Doine vechi ; imi vine plansul,
Cand stiu bine, cum ca eu
Am s-apuc in loc de fluier
Pusca cea cu rece suier !
Oh, si-apoi atata dor,
Dupa doi ochi de margele,

Dup-un strut de viorele,
Strans lipit de sanisor !
Doamne, Doamne, cu ce soarte
Tu ma dai de viu la moar te !
Stiu eu ca la straini sant
Cate lucruri de minune,
Cate nu se mai pot spune
Si n-au seaman pe pamant :
Turnuri mari pana la stele,
De te pierzi privind la ele !
Si pe-acolo-s numai mari,
Si corabii si ostroave,
Potcoviti cai cu potcoave
De argint ; si-n alte tari
Umbla cel din urma faur,
Imbracat in strai de aur !
Si spun cum ca poti vedea
Alte lumi, si-acolo, Doamne !
Intr-un an sunt doua toamne
Si nu cade iarna grea ;
Ba mai spun ca este-o tara,
Unde-i de-a pururea vara !
Poate fi, caci ce folos !
Pentru mine, ard-o focul,
Ard-o, chiar sa fie locul
Cum e raiul de fr umos !
Nu vreau tari de fala pline,
Lase-ma p-aci pe mine !

Caci p-aicea m-am dedat
Cu vremi grele, cu vremi bune
Si cu ploi si cu furtune
Si cu cer innegurat :
Eu stiu muntii, dar mai bine
Ma stiu ei intregi pe mine !
De pe-aceste locuri eu,
Nu m-as duce niciodata,
Caci in tara-nstrainata
Stiu ca plange-voi mereu ;
Vai, putea-voi trai oare
Fara miei, fara mioare ?
Tot cu dorul eu sa fiu ?
Tot cu jale fara seama
Si de tata si de mama
Eu nimica sa nu stiu ?
De parinti, de frati, sarmanii,
Sa port dor, sa-l port cu anii ?
Vai, si-n sate pana cand
Hori de brau se vor intinde
Si cu fete se vor prinde
Veselii flacai jucand,
Singur eu in alta tara
Sa ma lupt cu jale-amara ?
Si la claca si la nunti
Si la glume-n sezatoare

Numai eu sa nu fiu oare ?
Si pe coamele de munti
Sa faca ce-or vrea pastorii,
Eu s-ascult ce zic maiorii ?
Oh, si-apoi sa fiu inchis,
Intre ziduri de cetate,
Unde soarele strabate
Numai rar si ca prin vis
Si sa plang cu lacrami cr unte,
Largul meu, ce-aveam la munte ?
Tari straine ! Mult amar,
Mult amar de cine-si lasa
Mama si frati buni acasa !
Vai, si mie-asa-mi lasar
Sortile, ca sa am parte
De trai greu si-n tari departe !
Scrisu-mi-e cum sa petrec !
Sa va las campii iubite,
Oi de mine pastorite
Sa va las, caci maine plec !
Oare dupa ani de jele
Iar veti fi voi ale mele ?
Renturna-voi oare cand ?
Prin poiana de la Cr uce
Mai putea-ma-voi eu duce,
Mai putea-voi eu, latrand
Si pitit dup-o movila,
Sa-nspaimant cate-o copila ?

Mai trai-voi primaveri
Sa-mi vad turmele si cainii ?
Si cu baciu-n preajma stanii
Mai cerca-ne-om in puteri,
Spre-a vadi care-i mai harnic
De pus casii pe comarnic ?
Si de-acum in sarbatori,
Parasindu-mi mieluseaua,
Mai juca-voi arcaneaua ?
Si de-acum in sezatori
Voi mai fi sa fiu pe lume,
Fetele sa-mi puna nume ?
Nu stiu cum am sa traiesc
Colo-n tarile straine,
Insa stiu atata bine
Ca-n dor am sa ma topesc,
Si-n veci nu-mi va bate vantul
Sa-mi mai vad din nou pamantul !
Stiu eu, ca de-acum mai mult
N-am sa vad campii cu soare,
N-am sa pastoresc mioare,
Glas de clopot n-am s-ascult.
Si vatui pe coasta lata
N-am sa man eu niciodata !
N-am sa vad preste razor
Mai mult mieii cum alearga,

Nici miori pe lunca larga.
Nici intertii la izvor ;
N-am sa vad de-acuma iezii
Pe la marginea livezii !
Si pe coasta cu hemei
Nu ma va mai duce dorul,
Ca sa tai eu cu toporul
Din fag fr unza, pentr u miei ;
Si-n poiana de la Cruce
Veci de veci nu m-oi mai duce !



vezi mai multe poezii de: bobo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.