Seara de toamnă - Duiliu Zamfirescu
Adăugat de: nowadays

Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare Doamnă.
Pe câmpul veşted tainic ea-mprăştie
Strălucitoarea-i negură albastră,
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristeţe:
Există oare-atâta frumuseţe
În fire, — aşa cum o simţi tu, poetul?
Ori suntem prad㠗 o! gândire-amară!
De-a simţurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neştire,
Şi totuşi, Doamne, ce frumoasă seară!



vezi mai multe poezii de: Duiliu Zamfirescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumoasa si calda poezie..
multumesc!
danab
vineri, 02 octombrie 2015