Ecouri - Aurel Petre
Poezie adăugată de: ALapis

    duminică, 24 aprilie 2016

Se lasă blândă noaptea lumii, ecouri amorțesc în gheață,
Iar mugurii pocnesc eroic sub semnul lunii-n arsa viață,
Foșnesc în umbre prin altare cuprinse basme se trezesc
Și arce de lumini, ca râuri, torenți în ceruri strălucesc,

Sentințe-mpărtășesc visării pe frunți în multe pribegii,
Nebune-alerg cu valul mării stelele-n stropi de galaxii,
Și orizonturi se destramă pornesc furtuni în valuri verzi,
Copacii stinși de ierni au ramul potop de floare în livezi.

Suspină muntele în clocot, sudoarea lui pârâuri umflă,
Izvorul vieții-n clopot bate spre Domnul lumii glasuri urcă,
Și sfinte raze se întind aduc în inimi psalm iubirii,
Când tu, pământ, renaști în verde și primăverii-i cântă mirii.

Mireasa-a căilor lumești ce-n spirit Duh Divin ești scrisă,
Ursită-n nașterea luminii în poarta vieții ești aprinsă.
Se-ncing cocorii-n focul luptei, durere-n suflete înfruntă
Și îngerii doinesc destine, suspinele în nouri cântă.

În dimineți de rouă sfântă cocoșii-aduc onoruri nalte,
Și codrul iar freamătă visând sărut luminii să-l adape,
E tainică ziua-nfloririi când Dumnezeu inimi încântă
Și-aduce-n clopotul visării iubirea-n templu vieții nuntă,

Ridică-n cer salbe florale, grădini îndeplinind poruncă,
Și parfumat și beat e vântul, și suflă-n zare spre izbândă,
Lumea în arderea umană, cum nori-n fulger căi muntoase,
Sloboadă pacea închinării în clopot blagoslovind prin case.

Și sfinți au rugă în chilii cu psalmuri îngerești în tindă,
Cu-nnsuflețire aripi cresc și-n murmur bucurii se-oglindă.
Trecuți în trup, copii în suflet,bătrânii se-nchină umili,
Un crez întru ființă veșnic umbre în vieți de amintiri.

Mai cad tristeți din diabolic și-amaru-i în imagini undă,
Mai mor fioruri din furtună cu setea-i de deșert profundă.
Și luna-i roșie, ard ochii, uscată-n nori de-a ei urgie,
Visând albastru-n ars pământ ce fierbe-n marea sângerie.

Și nordu-i sud și estu-i vest și triste căile se-ncurcă,
Cuprind hemoragii de lacrimi când norii negrii se bifurcă.
Se-așteaptă darurile cerești ce zeii le împart cu zeii,
Iar guri apoase își vând visul doar morții-n zborurile ei.

Și se închină-n vechi potopul dorința foamei de trufii,
Adânc ispită-n ploi carnale plăceri-n negru strigă mii,
Și florile-n ram se sting, în luptă mor îngerii ce zbor,
Copiii cei saraci colindă și zile-n datini duc fior.

Se cerne raiul într-un iad și-n chinuri spirite frământă,
Și pietre cad peste veșmânt și-n Dumnezeu patimi se-aruncă.
Mor rude cu blestemu-n sânge, iubiri ce sau născut mor vii,
Și teatrul n-a mai tras cortina pe scena dramei în pustii.

Batrână oaste omenească în trupu-i urlă-n căi batute
Și orizonturi se despart iar sila zbuciumă-n redute,
E arșiță în pragul lumii, vestigii-n gânduri de prăpăd,
Doar Domnul osândit de vremuri ramâne-al cerului sobor.

Tot ce e scris în adevăr în scripte barzii-au dat onoruri,
Răstălmăcirii nasc unghere spre colțul negru-al disperării.
O, moarte-n cruci respir perfidă, ne vom întorce-n frumuseți,
Ești jalea lumi-n disperare cu jertfa de credință-n vieți.

Pe-acestă undă-adapi pământul cu pilde-n corul mântuirii,
Suntem copii purtând păcatul parinților vetrei unirii,
Și crunt e-acestă împăcare, căci suferă chiar Dumnezeu,
Lumină nu-i destulă-n soare și arde însuși Prometeu.

Religii duc păcatu-n stele și universu-i sânge-n fapte,
Destine slugi ale terorii au pus stăpâni pe lumi deșarte,
Și arde piatra, se sufocă, de minți temeinic arogante
Și plâng Magii Steaua luminii, sămânța urii-i neagra noapte.


În izbăviri își duce crucea și Domnul lumii și martirii,
Învie-n fiecare an de-o fi ucis și pus torturii.
Arde cântarea gurii vie și pacea-n răstignirii e blândă,
O, primăvară, tu renaști cu pruncii lumii-n taina sfântă!



vezi mai multe poezii de: ALapis




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mai scapă Auras, nu-i bai, și la citiri repetate - nu era un reproș, cu toții le facem, chiar și după ce postăm e bine să recitim, mulțumită online avem posibilitatea de a remedia! Chiar de e o poezie mai veche, șlefuiește-o, din respect pentru POEZIE! Mai ai un ”urcă” în strofe mai jos, deci nu e vorba doar în cele consecutive! De-aceea spuneau vechii poeți să scriem și să lăsăm în sertar 2-3 luni apoi să le luăm la finisat, șlefuit. Dar omul modern se grăbește - și nu prea e-n favoarea creației! Hihihihi - asta se cheamă autosabotare! Da o să ne vindecăm noi! ”C-unsuflețire” cred că-i ”Cu-nsuflețire”! Te rog modifică! Și era ”torente” acolo, că tot nu știu???!
Cât despre temă, repet, am apreciat! Altfel nu mi-aș fi bătut capul cu chestiuni de tehnică!
Cu drag
Gerra Orivera
duminică, 08 mai 2016


Mulțumesc, Gerra, de sfaturile tale, sunt obiective și voi ține cont de ele, uneori mă grăbesc să postez și le las așa, e bine când cineva te trage de mânecă, cu toate că știam regula repețiției, am omis-o, de cea cu izvorul de asemeni, există o logică și în poezie chiar dacă vrem sa construim fantastic. Acesta s-a vrut a fi un poem religios mai lung, nici nu pot accepta poeziile ca și transcrieri biblice, tema și tenta e altceva.
Cu același drag !
ALapis (autor)
duminică, 08 mai 2016


”Iar urcă-n cer salbe florale, grădini îndeplinind poruncă,
Și parfumat și beat e vântul, și urcă-n zare spre izbândă,” - dragă Auras, nu vreau să par cârcotașă, dar fii atent la repetiții - ai verbul ”urcă” în două versuri consecutive! Indiferent de vers (clasic sau alb) e de evitat repetiția - dacă nu e lait-motivul care întărește un mesaj al poemului! Deci schimbă unul din ele: eu aș pune ”Ridică-n cer salbe” - fără să am pretenția că știu construi cu nr. silabe, ritm ...etc. Îmi permit să dau sfaturi doar unde sunt absolut sigură de greșeală: iar REPETIȚIA este o greșeală ce nu slujește poeziei! Să-ți verifici întotdeauna poeziile să nu ai repetiții, unde sunt înlocuiește cu sinonime sau construiește altfel fraza poetică! Și nu numai ca verbe, repetițiile de orice fel - dau cititorului senzația că ai un bagaj poematic redus!
”Și arce de lumini izvoare torete-n ceruri strălucesc,” - aici dragul meu, pur și simplu nu înțeleg! Ce este acel ”torete”??? Dacă este cumva ”torente” și este o scăpare de tastare, mie care îmi plac alegoriile zăpăcite, tumultoase, am grijă la contextul general în care le folosesc! Dacă rama tabloului este fantastic - îmi permit orice explozie nucleară! Dar dacă rama tabloului poematic face parte din realitatea pipăibilă de noi toți (cum mi se pare că este a poemului acesta) atunci izvoarele nu au cum face torente, nici în microcosmos, nici în macrocosmos - n-au din ce! Râurile da! Asta dacă de torente e vorba - ceea ce nu știu! Ca sfat - pot să-ți spus doar să fi atent ca micro-elementele constitutive ale unui poem să fie în armonie cu încadratura! Pentru a obține armonia interioară a acelui poem! Imaginația nu are limite - dar disonanțele-s de evitat, de nu-i un poem abstract!
Pe întreg, mi s-a părut mai armonios construit poemul anterior comentat de mine, dar am apreciat rezolvarea poematică a unor imagini religioase - fără acele inepte transcrieri biblice care m-au oripilat înainte de paște, și pe care le-am și taxat destul de dur! Tu ai dat o formă recognoscibilă unor frământări comune nouă tuturor!
Deși ca șlefuire, nu mi se pare la fel de bun ca celălalt, acest poem mi-a întărit constatarea: da, ai evoluat, nu încape îndoială, și nu numai ca așezare a ideilor în calapod metaforic, ci și ca mod de percepție a lumii, interioare și exterioare! Și ăsta este un adevărat câștig, dincolo de o poezie mai bună, sau mai slabă! Planșa ta interioară s-a mărit și s-a luminat prin armonizarea cunoașterii tale! Și aceasta eu salut cu încântare! Iată cum perseverența studiului îi dă voie acestui sculptor magic numit POEZIA să ne-mbogățească ca oameni!
Ține-o pe acest drum, Auras!
Cu drag!
Gerra Orivera
duminică, 08 mai 2016


Mulțumesc, Aspiranta !
Considerație
ALapis (autor)
miercuri, 27 aprilie 2016


Tot ce e scris în adevăr în scripte barzii au dat onoruri
Răstălmăcirii nasc unghere spre colțul negru-al disperării,
O, moarte-n cruci respir perfidă, ne vom întorce-n frumuseți,
Ești jalea lumi-n disperare cu jertfa de credință-n vieți,
Pretuire pentru asemenea versuri!
aspiranta
marţi, 26 aprilie 2016


Mulțumesc pentru trecere și aprecieri prieteni :
Marinela; Deea; Nicolae .
ALapis (autor)
luni, 25 aprilie 2016


Sunt nişte versuri extraordinare, felicitări Aurel Auraș
nicolae
luni, 25 aprilie 2016


felicitari imi place enorm!tine-o tot asa
deea
luni, 25 aprilie 2016


Am admirat "forma" poezie tale, si mi-au placut foarte mult versurile ei.
marinela
luni, 25 aprilie 2016


Mulțumesc, domnule Stomff, așa încerc să construiesc, în fraze lungi, așa mă regăsesc . Acea gheață exprima o amorțire, lupta vieții cu inertul prin arderea sa.
O seară plăcută va doresc !
ALapis (autor)
duminică, 24 aprilie 2016


Imi place modul in care ai asezat cuvintele , in sintagme foarte bine conturate , conducand la imagini poetice foarte frumoase. E un mare pas inainte . Poate ar trebui sa revezi inceputul care cuprinde acel element rece (ghiata) care nu pare in concordanta cu restul , dar poate nu am inteles bine sensul. O voi citisi maine si poate voi descoperi mirabila samanta.
stomff
duminică, 24 aprilie 2016