Vântul - Emile Verhaeren

Pe-ntinse bălării, la nesfârşit
Vuieşte vântul de noiembre!
Pe bălării, la nesfârşit,
Vântu-a venit.
Se frânge-n ramuri, se sfâşie
Din burg în burg, în vijelie,
Vântul vui,
Vântul sălbatic de noiembre!

Fântâni de ferme,
Cu scripeţi şi găleţi de fier
Scrâşnesc,
Pe la fântâni de ferme,
Găleţi şi scripete
Scrâşnesc, scot ţipete,
Cu moartea-n jalea lor gemând spre cer.
Vântul repede peste râu
Foi de mesteceni fără frâu,
Vântul sălbatic de noiembre;
Vântul muşcă din ramuri
Cuiburi de păsări;
Vântul răzuie fier
Şi piaptănă în zări troiene,
Turbat, bătrânei ierni cu ger,
Ros de turbare, vântul,
Vântul sălbatic de noiembre!
În staulele povârnite
Pătratele de geam cârpite
Bălăbăne zdrenţe-atârnânde,
Geamuri cârpite cu hârtii...
Vântul sălbatic de noiembre!
Pe cel colnic cu iarbă bistră,
De jos în sus, prin gol de zar
De sus în jos, cu fulgerări,
Seceră moara vânt, sinistră,
Seceră moara neagră vântul, vântul,
Vântul sălbatic de noiembre.

Bordeiele în patru labe
Rotind la turle de biserici
Se clatină-n proptele slabe;
Cu streşinile la pământ
Plesnesc în vânt,
În vânt sălbatic de noiembre.

Crucile-n strâmbul cimitir,
Braţe de morţi, crucile-n şir,
Cad cu un zbor adus de vânt,
Abătut negru pe pământ.

Vântul sălbatic de noiembre,
Vântul,
Aţi întâlnit în cale vântul,
În sute de răspântii, poate,
Strigând de frig, suflând de trudă,
Aţi întâlnit în cale vântul,
Spăimosul vânt cu fruntea udă,
În noaptea grea l-aţi întâlnit
Când luna jos a prăbuşit
Şi când, nemaiputând,
Şubrede, satele pe rând,
Urlau ca fiarele la lună
Către furtună?

Pe bălării, la nesfârşit,
Auzi vântul urlând,
Vântul sălbatic de noiembre.



vezi mai multe poezii de: Emile Verhaeren




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.