Bătuse vântul ca un om trudit - Emily Dickinson

Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun "Poftim - am îndrăznit -
Aici, în cuibul meu".

Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;

Nici trup n-avea, să-l ţii,
Iar vocea lui părea
Un roi de colibri
Pulsând deasupra ta.

Era ca un talaz;
Din degete, fugar,
Isca un cânt vibrând
Cum sună un cleştar.

A dat târcoale-n zbor,
Bătu în uşă iar,
Sfios - zorit acum -
Şi singură-am rămas.


Tudor Dorin



vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.