Elegie, fără vorbe mari - Erich Kastner
Adăugat de: Gerra Orivera

Ţi-eşti foarte antipatic câteodată
şi ţi-ai întoarce spatele în lege.
Dacă e drept aşa, cine-o constată?
Doar cel ce se cunoaşte, mă-nţelege.

Tramvaiul trece, şi-ntrebi mirat
de ce curajul astăzi nu te-ajută
să te arunci sub roţi imediat.
Cunosc astfel de cazuri peste-o sută.

Te speli pe-aceleaşi mâini (şi pe picioare)!
Şi caracteru-n cuşca lui te ţine.
Cu ce te-ai mai putea surprinde oare?
Şi-ncepi să caşti când te gândeşti la tine.

Şi eşti sătul de tine pân' la greaţă.
Nu poţi aceasta-n vorbe s-o îmbraci.
Şi te priveşti, şi nu-ţi poţi face faţă
Şi simţi că (vezi mai sus) îţi cam displaci.

Ah, de-ai fi fost mai bine asta, aia,
o carte, un tablou, un mausoleu,
o anemonă ce o udă ploaia!
Mai bine nu, ferească Dumnezeu!

Devin şi-aceste zile o rutină,
şi, de fudul, îţi dai cu pumnii-n piept.
Un medic spune: Nervii sunt de vină,
Şi-aşa eşti foarte prost de prea deştept.



vezi mai multe poezii de: Erich Kastner




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.