Evoluţia omenirii - Erich Kastner

Cîndva, idivizii stăteau în copaci
păroşi, cu priviri ucigaşe.
Din junglă apoi au ieşit şi dibaci
pavat-au pămîntul, clădit-au în draci
căsoaie cu zeci de etaje.

De purici s-au purificat. În salon
au azi încălzire centrală.
Şi stau toată ziua la telefon ...
Domneşte, de altfel, acelaşi bonton
ca-n junglă, cîndva-n pielea goală.

Ei radioaud şi teleprivesc
şi lumea întreagă-i prezentă.
Se spală pe dinţi, la modă tuşesc.
Pămîntu-i un prea instruit corp ceresc
cu multă apă curentă.

Prin ţevi îşi trimit scrisori, timp record
vînează microbi şi-i cultivă
Dotează natura cu supremul confort
spre cer zboară drept şi în cosmicul port
stau zile-n capsula captivă.

Şi ce mai rămîne din ce-au mistuit
preiau şi transformă în vată.
Incestul nu-i doare. Atomu-l divid;
Prin studii de stil, ştiu amănunţit
că Cezar avea talpa plată.

Şi-aşa, cînd cu gîndul, cînd prin cuvînt
progresul în lume-l creară.
Dar totuşi, de-aceasta abstracţie făcînd
priviţi la lumină, în fond, totuşi sunt
maimuţele de-odinioară.



vezi mai multe poezii de: Erich Kastner




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.