Trestie de glas și gest,
încă-o dată și-ncă-o dată
tremură fără speranță
peste aerul de ieri.
Fata cu ochii în lacrimi
ar fi vrut să fie-a ei;
dar sosea întotdeauna
mai târziu cu câte-o clipă.
Ay, soare și lună, lună!
mai târziu cu câte-o clipă;
șaizeci de flori cenușii
îi înlănțuiau tulpina.
Iată cum se leagănă
încă-o dată și-ncă-o dată
cu flori și cu ramuri caste
peste aerul de ieri.
Traducere Darie Novăceanu
vezi mai multe poezii de: Federico Garcia Lorca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.