5.3 Povestea cu  Zohhack și faurul Kave - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Nu-ncetă Zohhak, zi, noapte, de-a grăi de Fereidun ;
spaima-i povârnise mândra lui statură la pământ,
inima-i e-ngrijorată doar gândind la Fereidun.
Într-o zi şezu în tronul lui de fildeş, şi pe cap
puse mândra-i diademă de turcoaze strălucind
şi chemă mai-marii-n juru-i de prin depărtate țări,
ei să-i sprijine domnia. Zise astfel spre mubezi:
''O, voi oameni de virtute, neam ales, prevăzători !
Noi avem un chişman tainic cum ştiu toți cei întelepți.
Nu disprețuim vrăjmaşul, chiar de-o fi fiind el slab ;
dar ne temem că Norocul schimbător ne va-nşela.
Întări-vom paza noastră şi cu divi şi cu pari.
Da, voim doar într-o oaste oameni s-adunăm şi divi.
Trebuie-ne ajutoare, altcum n-om putea răbda
liniștiți asemeni zbucium. Trebuie-ne chiar acum
mărturie să ne scrieți cuprinzând că, noi, ca şah,
semănat-am doar grăunții binelui, că n-am rostit
decât adevăr în vorbe, că noi n-am voit nicicând
direptatea să o-nfrângem". Toți mai-marii-nfricoşați
ascultară tot ce şahul le ceruse, şi, cu toți,
tineri, vârstnici, iscăliră mărturia de mai sus
după bunul plac al celui şarpe mârşav şi spurcat.
Dar deodată de la poartă, în serai se auzi
până lângă tron un strigăt de dreptate-al unui rob.
chemară dinaintea şahului pe-acel jălbaş
care se plângea de-oprelişti, şi naintea celor mari
l-aşezară. Cel puternic şah uimindu-se i-a zis :
''Dă-ne numele acelui care ți-a adus sminteli !"
Omul scoase iar un răcnet şi îşi trase pumni în cap :
„O, măria-ta, dreptate ! Sunt Kav! Dreptate-ți cer !
Fă-mi dreptate că-ntr-un suflet am venit şi-amarnic gem
şi te-nvinui doar pe tine ! Dacă-ai vrea să fii dirept,
oh, mărite şah, spori-vei însuți marele-ti noroc.
De atât amar de vreme, an de an, mă asupreşti,
şi adesea-ți simt jungherul drept în inimă înfipt.

Dacă n-ai vrut asuprirea-mi, de ce mîna ti-ai întins
spre feciorii mei? Avut-am şapteşpie feciori,
şi-acum rămas doar unul singur. Dă-mi pe cel din urmă fiu !
Cugetă c-o viată-ntreagă inima-mi va arde-n chin.
Luminate şah, răspunde-mi ce rău, oare, ți-am făcut...?
Și de n-am greşit, tu, price nu-mi căta cu dinadins.
Oh, mărite şah, la anii mei gândeşte-te puțin,
și nu-mi grămădi pe creştet droaie de nenorociri.
Vremea frântu-m-a din şale, şi în suflet nu mai simt
nici un licăr de nădejde, capu-mi de durere-i greu.
Nu mai am nici tinerețe, nici feciori, şi nici un dor
nu ne leagă-n lumea asta, cum ne leagă de copii.
Însăşi nedreptatea are-un început dar şi-un sfîrşit,
şi chiar asuprirea însăşi are şi ea un temei;
spune-mi din ce pricini, oare, verşi pe mine nenoroc?
Sunt nevinovat, un faur ; şahu-n cap îmi zvîrle jar !
Chiar dacă eşti şah şi dacă eşti balaur rău la chip,
trebuie să-mi faci dreptate cel puțin cu-acest prilej.
Eşti stăpîn pe cele şapte părți din lume ; de ce noi
parte-avem doar de necazuri, parte de nenorociri?
Socoteală-ți cer, stăpîne, pentru câte-ai făptuit,
şi mira-se-va o lume. După ce socoată-mi dai,
lumea va vedea ce soartă mi-a fost dată pe pământ:
şerpii să-ți hrănesc cu creieri de la toți feciorii mei !
Şahul se holbă la faur şi-ascultă tot ce i-a spus,
şi se ului de câte-i răsunară în urechi;
îi dădu-napoi feciorul şi se strădui de zor
să-l cîştige pe părinte cu mieroase cuvântări.
Şahul îi ceru la urmă să-ntărească mărturia,
cum făcuseră mai-marii. Kave o ceti, pe loc,
spre bătrinii-mpărăției se întoarse şi strigă :
''Oh, voi cârdăşiți cu divul, voi, păgâni, care v-ati smuls
dintru inimă-orice teamă de Stăpînul cel din cer,
v-ati întors spre iad cu trupul iară duhul l-ati supus
la poruncile-i cumplite ! Ăst hrisov n-ăi iscăli,
că de şah nu-mi este teamă !" Se sculă, răcni prelung,
şi-ntr-un tremur de mînie, rupse cel hrisov zdrobind
sub picioarele-i pecetea; şi urmindu-l pe fecior,
curtea părăsi şi-n uliți urlet scoase ca turbat.

Cei mari dovedindu-i cinste şahului, i-au glăsuit:
''O, slăvite şah al lumii ! Nici un vânt n-ar cuteza
năvălind din hău pe creştet, să vă facă vre un rău,
în zi grea de bătălie. De ce, oare, l-aţi cinstit
pe Kave, murdar la vorbă, ca pe un prieten bun ?
Rupt-a el şi mărturia care ne lega de voi,
şi a rupt orice supuneri care vi le datora.
Dusu-s-a purtând în pieptu-i şi în capu-i doar un dor,
dor de răzbunare; parcă, parte-i ia lui Fereidun.
N-am văzut ceva mai groaznic nicicând; suntem uluiți !"
Preaslăvitul şah al lumii le-a răspuns în chip vioi:
Va să auziţi acuma lucru şi mai uimitor !
Cînd Kave era subt poartă, când urechea-asurzitor
ne-a izbit-o cu strigarea-i, aţi fi zis că-n sală,-aici,
între el şi noi crescut-a piscul muntelui de fier;
când cu pumnii-n cap îşi trase (asta-i chiar de ne-nţeles !)
inima ne-a covârşit-o. Nu ştim ce se va-ntâmpla,
nimeni încă nu cunoaşte taina zodiilor din cer !"

După ce Kave afară-n uliţele mari ieşi,
gloata-n jurul lui se strânse, căci bazarul era-n toi;
el strigă, cerând mulțimii, ea, să-i sară-ntr-ajutor,
şi chemă întreaga lume, direptate, ea, să-i dea.
Smulse şorţul cel de piele ce fierarii şi-l încing
dinainte, când ciocanul bate fierul înroşit,
şi-l înfipse-n vârf de lance, colbul din bazar stârnind.
Şi cu lancea-i într-o mână merse faurul strigând:
„Oameni, voi, cu falnic nume, voi, închinători la Cer,
voi, care-n adânc de inimi îl iubili pe Fereidun,
care vreţi să rupeţi toate lanţurile lui Zohhak;
haideţi să pornim de-a valma lângă prinţul Fereidun,
şi la umbra măreţiei sale să ne odihnim !
Spuneţi că stăpînul vostru este însuşi Ahriman,
şi că-n inima lui neagră este Domnului vrăjmaş !
Acest şorţ, această treanţă, ne va face cunoscut
glasul mulţilor prieteni, dar şi-al mulţilor duşmani
Se-avântă-ntre bravi şi-o gloată se şi strânse-n jurul său.
Prinse veste în ce parte se-află prinţul Fereidun;
fruntea-n piept punând de-a dreptul spre-acest loc se îndreptă.
Şi-au ajuns pân' la seraiul tânărului şah şi cum
îl zăriră de departe, ca un tunet au strigat.
El văzu în vîrf de lance şorţu-acela şi-l primi
ca pe-un semn de fericire. Şorţul îl împodobi
cu brocart din Rum şi-i puse herb de aur ciocănit
şi bătut în pietre scumpe; lancea-n vârf i-o-ncoronă
cu un glob lucios ca Luna, îi meni un bun noroc,
şi să fluture îi puse lungi eşarfe purpurii,
galbene și violete; steagul lui Kave i-a zis.
De-atunci toţi cei ce urcară-n tronul şahilor şi toţi
care-şi puseră coroană-mpărătească pe-al lor cap,
mai adaoseră şi-alte giuvaeruri din belşug
şorţului umil de faur şi brocarturi de-aur greu,
mătăsuri zugrăvite; şi-astfel steagul lui Kave
s-a-ntocmit şi-n noaptea neagră, Soare mândru străluci,
şi o lume îşi aprinse inima nădăjduind

Notă explicativă :

Pari: zână în mitologia Islamului

Textual şapte zone ;astrologii vremii împărţeau
lumea in șapte zone corespunzătoar celor șapte planete
din sistemul solar cunoscut pe atunci.

Legendarul șorţ a rămas flamura imperiului persan
până la căderea dinastiei Sasanizilor.
De-a lu ngul veacurilor şahii au trebuit să-l lungească
și lăţească pentru a putea cuprinde giuvaerele adăugate,
steagul ajungând la o lungime de 7 m şi o lăţime de 5
În bătălia de la Kadesiah, din anul 15 de la Flegiri (637),
steagul căzu în mâinile arabilor islamizatori,
care-l rupseră în mici fisii împărţindu-l
ca pradă de război tuturor ostaşilor.


Cronica Șahilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.