9.9.(10.1) Kei Kavus. Lupta dintre Rostam și Sohab - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Pe cel câmp de bătălie, Sohrab prinse un gerid,
cu uimire amintindu-şi de ce i-a spus maică-sa.
Strâmt şi-aleseră ei locul, şi-ncepură a-şi zvârli
unu-ntr-altul suliți scurte. Când la suliți n-au rămas
nici inele şi nici vârfuri, îşi întoarseră-amândoi
frâu-n stânga, şi cu spade indiene s-au izbit
unul pe-altul de țâşniră fulgerele din oțel.
Spade li se rup în două din izbire, ce izbiri !
parcă-aduc în scăpărare Ziua Marii Judecăți !
Mâna-au pus pe buzdugane, şi-obosiră brațele
bravilor, şi buzdugane în vârtoase izbituri
li se-ncovoiară, grele, caii şovăiră-n mers,
luptătorii tremurară. Și căzură de pe cai
platoşe şi zale rupte lunecau de pe cei doi

Nota informativă :
ce i-a spus maică-sa - Adică, de semnele lui Rostam,
descrise de Tehmime.

Cai şi cavaleri se-opriră, încleştaţii neputând
mâini şi braţe să mai mişte; trupul leoarcă de sudori,
gura năclăită-n pulberi, limba numai crăpături
de atâta uscăciune. Ei se-desfăcură-apoi
unul de-altul, cel părinte de nelinişte muncit,
fiul frânt de oboseală. O, tu lume,-nfăptuieşti
multe lucruri uimitoare ! Ce-i zdrobit şi ce-i întreg
sunt doar ale tale fapte. Dragostea între aceşti
luptători nu se arată în nici unul; sunt lipsiţi
de simţire, duioșia amuţită e în ei.
Dobitoacele din lume, fie peşte din ocean
sau onagru din pustie — toate puii şi-i cunosc;
numai omul în orbirea şi înverşunarea sa
nu mai vede care-i chişman, care-i al său însuşi rod.
Rostam zise întru sinea-i: „Niciodată n-am văzut
crocodil ca omul ăsta orb în luptă năvălind.
Lupta-n peşteră cu divul alb un joc mi s-a părut,
şi-acum inima-mi slăbeşte dinaintea unui om,
dinaintea-a două braţe ale unuia ce nu-i
nici stăpânitorul lumii, nici viteaz şi nici vestit
printre cei sus-puşi ! Din luptă m-am tras tare obosit,
mort aproape, pe când două oşti priveau cum luptă el."
Apoi când şi telegarii celor doi s-au odihnit
după-a luptei istovire, tânărul şi cel bătrân
arcurile-şi încordară; dar fiind ei în armuri,
şi în platoşe din pielea leopardului pestriţ,
cu săgeţile de trestii prelungite-n vârf cu fier
nici o rană nu-şi făcură. Se aprinseră-amândoi,
şi-amândoi se înşfăcară de sub late cingători.
Rostam care-n bătălie stânca neagră ţi-o smulgea,
îl smuci de cingătoare pe Sohrab nădăjduind
de pe şea să-l aridice în această luptă.Dar
trupul tânărului trupeş nici nu se clinti din şea,
şi Rostam privi la braţu-i rămânând neputincios.
Trase braţ din cingătoarea lui Sohrab, mereu uimit
de vigoarea-i nesecată.
Cei biruitori de lei
se răsniră după-aceea; spatele şi l-au întors
frânţi, sleiţi de-atâta luptă, prăpădiţi şi ciopârţiţi.

Dar Sohrab îşi mai desprinse de la şea cel buzdugan;
strânse-n pinteni bidiviu-i şi pălindu-l pe Rostam,
umăru-i zdreli. Se-ntoarse Rostam şi-ncă vlagă-avu
suferinţa s-o îndure. Sohrab îi zâmbi zicând:
„O, tu cavaler ! Cum tremuri sub izbirea celor tari,
şi s-ar zice că în luptă Rakş e doar un biet colun;
însă braţele-amândouă ale unui brav întrec
pe oricine în tărie, şi-un bătrân oricît de nalt,
e smintit de-o vrea să-nfrunte pe-un asemenea flăcău !"
Istoviţi se despărţiră unul de-altul; le păru,
lumea-atâta de îngustă că se-ntoarseră plecând
cu îngrijorate inimi. Drept spre oastea din Turan
Rostam năvăli ca tigrul ce-şi zăreşte prada lui.
Sohrab se-ndreptă spre oastea din Iran; lăsându-i frâu
slobod calului cel iute,-n rânduri năvăli şi mulţi
bravi ca snopi se prăbuşiră-n jurul lui; se năpusti
ca un lup în grosul oastei, tari şi slabi fugind de el.
Rostam trist gândi în sinea-i câte rele-ar fi adus
fără nicio îndoială lui Kavus ăst tiurc viteaz,
de-ar fi răsărit cu zale şi pe braţe şi pe piept !
Se grăbi să se întoarne-n tabără-i, cu inima
plină de aceste temeri, când zări, dintre oşteni,
pe Sohrab venind cu sânge să roşească negrul colb;
plin de sânge-i era braţul, plin şi-al lăncii sale fier,
şi cămaşa lui de zale, de-ai fi zis că s-a-mbătat
de cumplita-i vânătoare. La priveliştea-i, Rostam
se aprinse de mânie. Scoase-un răcnet ca de leu
mânios şi-acestea-i zise: „O, tu chip însângerat !
Dintre perşi războinici cine te-a izbit? Cum n-ai putut
mîna răului s-o-nlături? Cum de mi te-ai repezit
precum lupul într-o turmă?" Sohrab îi dădu răspuns:
„Oastea din Turan nici luptă n-a voit şi nici un rău;
dar tu ai izbit-o-ntâiul, pe când nimeni nu căta
să se lupte împotrivă-ţi !" Rostam îi răspunse-astfel:
„Ziua-acuma-i pe sfârşite, dar când Soarele măreţ
care luminează lumea, răsări-va,-aici în câmp
hotărî-vom al cui este al spânzurătorii ştreang
şi-al cui tronul; fiindcă lumea luminoasă de aici
hărăzită-i numai spadei ! Fie să nu cazi sub fier,
fiindcă mânui bine spada şi-ncă-a lapte amiroşi !
Vom veni în zorii zilei cu oţelele în pumni;
mergi acum, până voinţa Domnului s-o-ndeplini !"

Cronica Șahilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.