9.9.(10.2) Kei Kavus. Sohrab îl zvârli pe Rostam la pământ - Firdousi
Adăugat de: ALapis

Pe când lucitorul Soare capul şi-l nălţă, şi-n zări
corbul cel cu negre pene-şi strânse aripile-ncet,
Rostam, platoşa din pielea leopardului pestriţ,
şi-o-mbrăcă şi pe dragonul jucăuş încălecă.
Între cele două taberi loc era de doi farsangi
unde nu-ndrăznea nici unul să se-apropie. Rostam
pe cel câmp de bătălie se întoarse, după ce
chivăra de fier îşi puse. Tot ce-n lume e amar
naşte-se doar din dorinţa de mărire; fie ca
noi străini să fim de patimi ! Colo-n tabără Sohrab
noaptea-ntreagă petrecuse-n adunare vin sorbind,
cântăreţii ascultându-i. Zise lui Human: „Ăst leu
ce s-o măsura cu mine, piept la piept, când ne-om lupta,
la statură e cât mine, şi nu-i tremură de loc
inima în încleştare; braţe, umeri largi şi piept —
gemene sunt cu-ale mele; parcă-acelaşi meşter bun
ne-ar fi măsurat cu firul şi cu plumbul de zidar.
Când i-am fost văzut în scară şi picior şi talpă grea,
glasul mi-a scăzut şi fruntea mi-am plecat-o ruşinat.
Când văzui la el şi semne ce mi le-a spus maică-mea,
inima-ncetă să-mi bată. Da, e nendoios Rostam,
nu sunt doi ca el în lume ! Nefiresc e, piept la piept,
să mă lupt cu-al meu părinte, nebuneşte să-l înfrunt".
Human îi răspunse-acestea: „M-am izbit şi eu cândva
cu Rostam în bătălie, ştiu isprava-i de atunci
repezindu-şi buzduganul, când lupta-n Mazanderan;
Rakş al ăstui om războinic e ca Rakş al lui Rostam,
însă are un alt tropot, alte urme lasă-n colb."

Când în zorii zilei Astrul razele şi le-arătă
şi cei crânceni se treziră, Sohrab platoşa-mbrăcă,
gândul doar la bătălie, inima-i doar spre ospăţ.
Buzna-n câmpul de bătaie, scoase răcnete prelungi,
înălțându-și buzduganul ghintuit cu cap-de-bou.
Spuse lui Rostam c-un zâmbet larg pe buze , de-ai fi zis
că prieteneşte noaptea petrecuseră-amândoi,
întrebindu-l: „Cum dormit-ai? Cum te simţi acum în zori?
De ce, oare, pentru luptă inima ţi-ai pregătit?
Zvârle spada răzbunării, zvârle buzduganul greu,
zvârle tot ce e unealtă de război nelegiuit !
Să ne-aşternem pe ţărână, şi cu vin să ne-ndulcim
uităturile-ncruntate. Haide să ne învoim,
Domnului cerându-i sprijin, şi să ne căim amar
că ne-am învrăjbit. Adastă-l pe un alt voinic viteaz
să dea piept cu tine-n luptă, iar mie să-mi pregăteşti
o măreaţă sărbătoare. Inima-mi îţi va şopti
dragostea-i, şi te voi face lacrimi să reverşi din ochi
de atâta ruşinare. Fiindcă dintr-un neam măreţ
eşti născut, arată-mi spiţa; numele de ce-ţi ascunzi,
când porneşti să lupţi cu mine? Nu cumva tu eşti Rostam
din Zabulistan, stăpânul, cel ales şi cel vestit,
al lui Zal-zar care-i fiul lui Sam, vajnicul viteaz?"
Rostam zise: „O, tu, tânăr şi-nsetat de lauri verzi !
N-am grăit nicicând de-asemeni lucruri. Ieri ne-am înţeles
de-a lupta, şi-acum urechea n-o să-mi plec eu la minciuni.
Eşti un luptător mai tânăr, , dar nici eu nu sunt un ţânc;
m-am încins doar pentru luptă. Şi ne vom lupta vîrtos,
şi va fi precum Stăpânul lumii va fi poruncit.
Parte-avui în viaţa asta Şi de bine şi de rău,
dar cu prefăcute vorbe n-am umblat, nici cu minciuni."
Sohrab zise: „O, bătrâne ! sfatul meu nu ți-a plăcut,
şi dorit-am totuşi duhul să nu-ţi lase trupul tău
decît la soroc, pe pernă, iar urmaşii ce-o să-i laşi
cripta să ţi-o pregătească, și când duhul ți-o zbura,
trupul coborâ-va-n criptă. Cum în mîini îmi dăruieşti
viaţa ta să facem grabnic pregătiri pentru-a-mplini
vrerea Domnului.` Vitejii coborâră de pe cai,
şi păşiră-n grele zale, chivărele-având pe cap.
Caii lor de bătălie şi-i legară între stânci,
Şi se-apropiară unul de cellalt, îngrijoraţi.

Se-nvrăjbiră apoi unul spre cellalt, doi lei luptând,
de pe trupuri li se scurse râu de sânge şi sudori.
Şi puterea-şi măsurară-o zi din zori până-n amurg,
umbre când se prelungiră. Sohrab crunt se frământă
spumegând ca elefantul şi săltând ca leu-n sus.
Prinse de sub cingătoare pe Rostam, din răsputeri
trase, de-ai fi zis că trupul î-l sfăşie în bucăţi ;
scoase-un răcnet de turbare şi de ură cel Rostam,
de-ai fi zis că sare-n ţăndări şi pământul sfărâmat !
Sohrab precum elefantul spumegând îl şi săltă
pe Rostam şi de ţărână îl izbi şi sub genunchi
i-apăsă piept, braţe, faţa, gura plină de pământ.
Sohrab semăna cu leul care ghiarele şi-a-nfipt
într-un măgăruş sălbatic — gata de a-l sfâşia.
Trase-ntr-o străfulgerare un jungher spre-a reteza
capul lui Rostam !
Acesta îl zări şi-n gând şi-a zis :
(„Trebuie această taină s-o destăinui !") Lui Sohrab
îi strigă : „O, tu, viteazul cel biruitor de lei !
Tu, ce ştii să mânui spadă, arc, arcan şi buzdugan !
Datina la noi e alta decât ce faci tu, la noi
legea cinstei porunceşte altfel : cel ce va lupta
şi-n ţărână doborî-va pe-un viteaz, nu-i va tăia
capul când întâia oară azvârlit e la pământ,
chiar şi când e-o răzbunare ; de-l va pune dedesubt
pentru-a doua oară,-atuncea-nvingătoru-i leu numit,
şi-are drept taie capul ; asta-i datina la noi !"
Doar prin viclenia-aceasta Rostam capu-şi trase-ncet
de sub ghiara de balaur şi rămase izbăvit.
Tânărul cel fără teamă minţile şi le pierdu,
ascultându-i cuvântarea ăstui vârstnic; se lăsă
tulburat de cele spuse, mai întâi că se simţea
mândru de a fi-n putere, apoi soarta-aşa a vrut,
şi-având fără doar şi poate sufletul mărinimos . . .

Slobod pe Rostam lăsându-l, galopă către deşert
unde antilope-n turmă lunecau prin faţa sa;
se dădu la vânătoare fără-a mai gândi la cel
pentru care-n câmp venise, să se-nfrunte, piept la piept.
Şi-astfel petrecu o vreme, până când veni Human
într-un viu vârtej de pulberi, pe Sohrab de- întrebă
despre soarta bătăliei. El îi povesti pe rând
toate cele întîmplate şi ceea ce-a spus Rostam.
Human îi strigă : „Vai ţie, tinere eşti obosit,
ori n-ai chef de viaţa asta ? Vai de pieptul ăsta, vai
de statura asta-naltă, vai de-aceste biete scări
lungi şi-mpărăteşti picioare ! Leul în capcană prins
l-ai scăpat acum din mână, şi-aţi dat lupta în zadar !
Ia aminte-n bătălie ce năpastă te-o pândi
dintr-o faptă fără minte ! Iată ce a spus un şah
în asemenea-ntâmplare : « Orişicât de slab ar fi,
nu-ți disprețui duşmanul. >>" Vorbele ce le-auzi
îl zvârliră-n deznădejde pe Sohrab şi, gânditor,
şi uimit rămase foarte. Zise-apăi către Human :
„Uită grijile acestea : mâine-n zori va trebui
iarăşi să mă bat cu dânsul şi-ai să-i vezi grumazu-n jug !")

Cronica Șhilor

traducerea George Dan



vezi mai multe poezii de: Firdousi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.