Mahui Suri,vicleanul, când acestea auzi
de la fiul său, şi zise spre morar : „Dă fuga,
ia călăreţi cu tine,-aleargă, sângele acum să-i verşi
duşmanului meu de moarte, că pe veci îmi va scăpa
dacă taina-acestor vorbe-n lume se va răspândi !"
Auzi moraru-această aprigă poruncă, dar
nu-nţelese tâlcul trebii. Şi în noaptea de treizeci
din Hurdad-mah se întoarse-n moară lângă Yezdegherd.
Cum lăsă morarul casa lui Suri, cu ochii plânși
pieptul îngroşat de sânge, Suri puse-n urma lui
călăreţii iuţi ca norul şi le zise: „Grijă-aveţi:
diadem, cercei, pecete şi tunica şahului
să nu se mânjească-n sânge; de veşminte-l despuiaţi !"
În estimp morarul merse-n drumu-i, ochii lăcrimaţi,
chipul galben cum e Luna şi strigând: „O, luminos
Ziditor, ce eşti deasupra preschimbării-acestei sorţi,
chinuieşte-i de pe-acuma trup şi duh al celui ce
mi-a dat crâncenă poruncă !" Când ajunse lângă şah,
în adâncu-i de ruşine şi de teamă-adânc gemând,
chipul înecat în lacrimi, gura arsă de-nsetat,
se apropie cu multă prevedere, ca un om
care vrea să spună-o taină în ureche şopotind,
înfipse-n piept jungherul. Vai ! de moarte-njunghiat,
şahul un suspin mai scoase, cap, coroană la pământ
prăbuşindu-se pe pâinea cea de orz din faţa lui.
Călăreţii piezei rele de Suri văzând pe şah
cum zăcea precum copacul falnic, depărtat de tron
şi de câmpul bătăliei, mai de-aproape şi plecaţi
îi ghiciră de pe faţă trăsături-mpărăteşti;
deznodară-apoi tunica viorie, adunând:
grea coroană, şir de perle, şi botine aurii.
Trupul şahului lăsându-l jos în pulbere întins,
năclăit în sînge, coasta, sfîşiată de jungher —
blestemând se-ndepărtară: „Fie ca şi hoitul lui
Mahui s-ajungă-asemeni pe faţa pământului:
năclăit să-noate-n sânge !"
Repede înştiinţat
Notă informativă :
Hurdad-mah, luna iunie, deci 30 iunie 651 e.n.
că şi tronul şi războiul şi plăcerea-acestei vieţi,
nu mai sunt de,-acum nimica pentru prea-măritul şah,
Mahui dădu poruncă-n ceasul nopţii liniştit
când se odihneşte totul, să-i azvârle hoitu-n râu.
Două slugi cu inimi crude trupul şahului târând
prin cel sânge, neştiindu-i mortului înaltul rang,
îl zvârliră în vârtejul râului ce-i zice Zark,
şi plutea la vale leşul, când pe faţă, când întors.
Ziua când urmă în tronul Nopţii, şi-oamenii în zori
când ieşiră din bârloguri, două feţe dintre cei
ce-s aleşi să fie preoţi pentru slujbe juruiţi —
poposiră-n dreptu-acesta; unu-n mal se-apropie
şi văzu plutind pe apă leşul gol, împărătesc.
Zguduit de groază, iute se întoarse-n paşii săi
şi-alergând la templu-ndată povesti la cei monahi
ce văzu şi le mai spuse că stăpânul ăstui veac
despuiat zăcea pe valuri, val-vârtej, pe râul Zark.
Preoţii, de pretutindeni, tineri şi bătrâni olalt'
alergară şi-acest vaiet se-nălţă din rândul lor :
„Şah vestit, din spiţă-aleasă, cine-a mai văzut cândva
şah ajuns în chipu-acesta ? Cine-a auzit cândva
să se spună despre-aceasta (mai nainte ca astfel
să ţi se întâmple ţie) ca un muritor viclean,
mârşav câine, care după ce stăpânu-şi linguşi,
trupu-i sfârtecă în zdrenţe ? Merită cel Mahui
blestemat să fie vecinic. Vai ! de trupul tău şi vai !
de statura-ţi arătoasă, de înţelepciunea-ţi, vai !
de gândirea ta înaltă ! Plângem ultimul vlăstar
al lui Ardeşir ! şi plângem pe-un războinic preamărit
şi preadarnic ! Şi mai plângem tronul celor Sasanizi,
strălucirea lor, puterea şi coroana celor şahi !
Tu erai odinioară încă-n viaţă şi-nţelept:
mergi acum să dai de ştire şahului Nuşiravan,
mergi să-i spui că tu, urmaşu-i, care mândru mai erai
precum Luna, tu, născutul pentru a domni în tron,
spintecat ai fost în moară de un jiingher ticălos
şi zvârlit în pielea goală în al râului vârtej !"
Patru din monahii-aceştia de veşminte despuiaţi
coborâră-n râu să prindă trupul şahului măreţ,
Notă informativă :
Ardeșir, Artaxerxes I, fiul lui Xerxes.
care este strănepotul şahului Nuşiravan,
şi îl traseră afară. Toţi, şi tineri şi bătrâni,
îngînară-un cînt de jale; şi-nălţară după zid
gropniţă al cărei creştet nourii îi întrecea.
După ce-astupară rana cu clei, smoală, camfor, mosc,
trupul i-l înveşmântară într-un auriu brocart,
din subţire lână, giulgiu-i puseră pe dedesubt,
iar deasupra ţesătură precum lapis-lazuli;
preoţii îi răspândiră în adâncul gropniţei:
camfor, mosc şi vin şi apă limpede de trandafiri.
Şi apăi, purtând coşciugul şi câmpia străbătând,
îl lăsară-afund în groapă ; şahul cel nenorocos
duseră-l în câmpu-odihnei, neavând coroană, tron,
iară noi, noi vrem dreptate pentru şahul Yezdegherd
Şi strigăm, noi, răzbunare împotriva tuturor
celor şapte mari planete ! Dacă ură ele n-au
şi n-au ele nici iubire, atunci bietul filosof
n-o să-mi deie niciodată despre viaţă lămuriri;
de-a grăit acel cucernic, ghicitori doar ne-a-nşirat,
şi răspunsul la-ntrebare a rămas în taină-ascuns.
Omule-nţelept, comoară dacă jos aicea nu-i,
strânge-n inimă comoară şi nu mi te bizui
pe ce va aduce mâine: lumea fulger pe sub ochi,
vremea fiece răsuflet ni-l socoate ; cumpătat
te deprinde-a fi în cuget; de trăieşti, cel ce-ţi dădea,
îţi va da încă şi încă. — Despre mine un cuvânt:
de-mi sta-n cumpănă câştigul cu ceea ce cheltuiesc,
soartei i-aş fi fost un frate ; dar în ăst an grindina
s-a fost abătut ca moartea; însăşi moartea mai puţin
este decât plaga asta. Codri, grâne şi cirezi,
ăstor bunuri pentru mine sfera cerului măreţ
poarta le-a închis. Paharnic, adu-mi vin : mult n-om trăi;
asta-i legea neschimbată-a schimbătoarei noastre lumi,
unde nimeni n-o rămâne. Fiindcă suntem covârşiţi
de a lumii nedreptate,-nţelepciunea e să bei
fără să îngâni vrun vaiet, fără să reverşi vrun strop.
Notă informativă :
lapis-lazuli - Adică de culoare albastră.
Izbucnirea ateistă a lui Firdousi cere răzbunare
împotriva întregului Univers al evului mediu persan.
Cronica Șahilor
traducerea George Dan
vezi mai multe poezii de: Firdousi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.