FLOARE CU CINCI COLŢURI - LARISA BĂLAN
Poezie adăugată de: LarisaBalan

    duminică, 22 februarie 2015

Pe margini de stâncă,

O floare de colţ,

Îşi îndoaie trupul fără suflet

Şi-mpietrit de dor.



Petalele ei ca o zare albastră,

Se usucă de mirosuri de mort,

De om rătăcit în nopţi d-aventură,

Pe drumuri pe care n-a fost.



În imaginea amplă, dar mată,

Stropeşte din sufletu-i sidefat

Cu rouă de cristale şi smarald,

Pe cel ce stă ş-ascultă.



Singurătatea, iată! a lovit-o!

Mai greu şi mai apăsător,

Căci în negura nopţii ar mai vrea

S-atingă o dată din lumina lor.



Lumina stelelor viclene,

Ce-au părăsit-o pe Pământ

Şi nu i-au dat un glas să verse

Gândul ei cel ameţit de dor.



Un dor de oameni cu inimi,

Nu din aceia de sticlă,

Ce se sparg într-o clipită

De nu eşti atent la vorbele lor.



Ei nu o mai ascultă,

Ci doar îi mai răsună-n timpane,

Pe drumuri de munte,

De friguri, de temeri, câte-o insultă.



Visele ei pier prea repede,

Căci a ales un trai

În care şi-ar fi putut găsi alesul

Pe-o piatră de Rai.



Dar toate-s o iluzie cumplită,

Un zvon născut în stele,

Iar floarea cea mică şi credulă

A renunţat la ele.



Visa o dragoste de magi,

De zâne din poveste

Să-i cânte îngeri ca-ntr-un basm

La nunta lor, prinţi şi crăiese.



A renunţat la tot ce-avea mai sfânt,

La nemurire şi viaţă de argint,

Pentru un om - o creatură

Ş-o dragoste fără sfârşit!



Visele ei s-au spulberat subit,

Sub bocancul gros

Al călătorului cel obosit,

Ce-i frânge trupul mătăsos.



Mortal ai vrut să fii, tu suflet!

Şi ai căutat speranţe,

Visele nu degeaba vise sunt numite,

În realitate nu sunt pe găsite.



Ai vrut o flacără în suflet,

Când puteai să arzi la nesfârşit,

Ai vrut o dragoste cu mucegai,

Ce nici nu s-a născut, c-a şi murit.



Petalele tale sunt mai grele

Şi-ţi mătură acum un praf

De pe o stâncă unde a rămas

Doar umbra unei stele.



Călătorul a plecat,

Dar nici nu a venit!

Nu a răspuns chemării tale

Şi visul, iată, a pierit.



Nu căuta în alte lumi

Ceva ce nu există

În natura ta, dragă fiinţă,

Nici nu ţi-ai fi dorit să iubeşti!



Un lucru greu ce te-amăgeşte,

Cu vorbe dulci, de miere.

Când eşti al vieţii propriul stăpân

Şi-o întâlneşti

Te-aruncă spre cădere!



vezi mai multe poezii de: LarisaBalan




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.