Flori de liliac - lorena.craia
Poezie adăugată de: lorena.craia

    miercuri, 28 septembrie 2016

Ochii mei nu privesc urmele nimănui
Şi din ei mi se scurge căprui din căprui,
Ochii mei sunt alamă, de cântece trişti,
Mâna rece în pernă întreabă: Exişti?

Glob de sticlă e lumea în care sunt eu,
Glob de plumb este lumea cu-al meu Prometeu,
Care-aduce în dar focul viu, din păduri,
Care lasă în dar, pe cenuşă, frânturi

Din privire, când ochii mei trişti, uneori,
Mai sărută pământul cu tine, cu flori,
Din lumina ce stinge-ntunericul gol,
Agăţându-se-ntruna de-al meu peţiol.

Ochii mei nu privesc urmele nimănui;
Poate doar pe drumeagul pe care, hai-hui,
Preumblam ce eram, doi loviţi de iubiri,
Îngropând, pas cu pas, renumite-amintiri.

Cine poate veni din trecut în prezent,
Să ne ţină de mâini cu brăţări de ciment?
Cine poate pleca pe acelaşi drumeag,
Dezgropând, pas cu pas, amintirea şirag...

5 august 2016, Constanţa



vezi mai multe poezii de: lorena.craia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă mulţumesc frumos tuturor pentru lectură şi aprecieri!
lorena.craia (autor)
duminică, 02 octombrie 2016


Mă înclin cu respect în faţa acestei poezii şi mai ales a autorului !
stefan doroftei doimaneanu
joi, 29 septembrie 2016


Un poem frumos care mi-a încântat privirea.
mihaela.sandu
joi, 29 septembrie 2016


Semn de lectură placută
alice
joi, 29 septembrie 2016