Fluturele - Carmen
Poezie adăugată de: Ina M.

    miercuri, 22 iunie 2016

În pădurea de pe deal
Mi-au oprit un loc în stal
Mierlele şi ciocârlia
Ca să le-ascult rapsodia.

În poiană, sub un dud,
Când mă concentram s-aud
Trilurile minunate
S-a apropiat, din spate,
Fluturaşul maroniu
Ce zbura hai-hui, zglobiu.

O coroană de-aripioare
Ce nu încetau să zboare
S-a-nvârtit în jurul meu
De-am crezut că Dumnezeu
Mi-a trimis un înger, semn,
Că am suflet cu însemn.

Într-o joacă-am încercat
Să fac din iarbă un pat
Şi m-am aşezat, încet,
Peste verdele discret.
În şoaptă l-am invitat
La somn pe înaripat.

Însă n-a fost rost de somn
Fiindcă-naripatul domn
Dorea partener de joacă
Într-o zi de vară sacră
(Căci era o sărbătoare
Însemnată-n calendare).

Am întins mâna mea stângă,
Fluturele să-l ajungă
Şi mare mi-a fost mirarea
Când mi-a ascultat chemarea…
Fluturele s-a aşezat
Pe braţul meu ridicat.

Cât am fost de fericită…
În emoţia şoptită,
Raze de lumină-n taină
Cu cuvinte puse-n haină
De mirare şi-ncântare
Ne-au trimis până la soare.

Mâna dreaptă-am ridicat,
Încet am apropiat
Degetul (pe care-am pus
Praf de raze la apus)
De aripile-încordate
De emoţii puse-n spate.

Într-o mângăiere fină
Sufletele cu lumină
Au simţit că sunt legate
Şi-n poaină, amuţite,
Cu priviri-mărgăritare,
Păsări erau spectatoare.

“Fluturaş ce m-ai lăsat
Aripi de ţi-am mângâiat,
Oare, nu eşti tu un înger?”
Acum zbor cu el spre cer…



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Matilda! Avem nevoie de emoțiile exprimate în starea lor pură! Așa ne primenim sufletele! Cu drag,
Ina M. (autor)
miercuri, 22 iunie 2016


Felicitari Carmen pentru sinceritatea emotiei...
matilda
miercuri, 22 iunie 2016


Mulțumesc, Misha! Speranța că trecerea noastră pe Pământ are un scop și că putem găsi armonia și fericirea în tot ceea ce ne înconjoară...
Cu drag,
Ina M. (autor)
miercuri, 22 iunie 2016


O dulce poezie care aduce speranta si denota un sentiment cald
Misha
miercuri, 22 iunie 2016


Mulțumesc! Am trăit aceste clipe minunate în pădurea din satul bunicilor care nu mai sunt... A fost ca în rai! Cu drag,
Ina M. (autor)
miercuri, 22 iunie 2016


Sincer , mi-a plăcut extraordinar de mult . Admiraţie Carmen
M.Loghin
miercuri, 22 iunie 2016