Înţelepţii lumii - Friedrich von Schiller

Învatatura ce-a cuprins
În fond si forma toate,
Cîrligul-n care globu-i prins
De Zeus- altfél s-ar fi desprins
În cioburi farâmate -
Ar fi un geniu cel ce-ar sti
Sa-i dea un nume, de n-as fi
Eu, sa-i aduc lumina.
Si-i zic: opt nu-i duzina


Ca iarna nu e cald de fel,
Ca-i soare pe tarie,
Ca, de nu mergi, n-ajungi la tel, -
Le simte-acestea si acel
Ce logica n-o stie.
Dar metafizicianul demn
Va sti ca fierul nu e lemn.
Ca umezeala-i uda
Si ca necoapta-i cruda.


Homer scre-un poem; cel drept
E-oricînd la datorie;
Viteazul ia primejdia-n piept -
Chiar fara nici un întelept
E-asa de-o vesnicie;
Dar daca- un geniu a creat
Ce nici Descartes nu a visat,
Savantul vrea sa- arate
Ca-s cu putinta toate.


Dreptate au cei tari. A fost
Asa de cînd se stie.
De nu ordoni, n-ai nici un rost -
Altminteri, e destul de prost
Pe lume, de-o vecie.
Dar ce-ar fi de s-ar mai putea
Acest pamînt din nou crea,
Apare la iveala
Din codul de morala.


" În oameni omul va afla
Imbold spre telul mare:
Doar în întreg e viata sa,
Mult vînt urneste moara-abia,
Multi stropi formeaza-o mare.
Deci: dupa lupi nu va luati
Ci-un stat puternic înjghebati!"
Savantii-o spun, înaltii,
Si Pudendorf si altii.


Tot ce savantii-n carti astern
Nu afla fiecare.
Natura-n simtul ei matern
Pazeste lantul cel etern,
Sa fie pururi tare.
Cît timp filozofia nu-i
Suportul universului -
A vietii cîrmuire
E-n foame si-n iubire.



vezi mai multe poezii de: Friedrich von Schiller




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.