Frumusetea - Grigore Alexandrescu
Poezie adăugată de: ionel

    joi, 22 ianuarie 2015

D-ei * *
Adesea pe campie
Auz o ar monie,
Un ce melodios:

Un glas care se pare
Ascuns in departare,
Un imn misterios.
De unde oare vine?
Din sferele senine?
Din zefirii ce zbor?
Din iarba ce sopteste?
Din planta ce traieste?
Din floare? din izvor?
Din nici una in parte,
Din multe-mpreunate,
Din toate e-ntocmit;
E glas al suferintei,
Al lumii s-al fiintei
Suspin nemarginit.
Asa e frumusetea:
Dulceata, tineretea,
Blandetea, eleganta, o-ncing, o incunun:
Chipu-i e crin, profira,
Inima ei o lira,
Cuvintele ei soapte, ce-n inima rasun.
Si flacara privirii
Si gratia zambirii
In ochii ei se joaca, pe buze-i locuiesc.
Din preajma-i ea goneste
Durerea ce munceste,
Icoana-a fericirii, iluzii o-nsotesc.

Un dar, ce nume n-are
In limba muritoare,
Miscarile-i insufla, in umbletu-i il vezi;
Si toate, in unire,
Castig acea numire,
Ce rar e meritata, ce tu o meritezi.



vezi mai multe poezii de: ionel




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.