Geometria simţurilor în primăvară - Carmen
Poezie adăugată de: Ina M.

    luni, 02 mai 2016

Aş vrea să fiu albină
Şi să culeg lumină
Din flori de primăvară,
Să simt ca o comoară
Sacii cu aur pur
Plini cu dulceaţa-şnur
De nectar şi polen…
Mă simt ca în Eden!

Flori albe de cireş,
Din voi, nu vreau să ies!
Cu-aripile deschise
Şi cu parfum de vise
Dorinţa voastră-n şoapte
O-ndeplinesc la toate!

Mă las uşor pe flori
De căpşun în fiori
Cu simetrie albă…
Ele-au gândit în grabă
S-atragă-n geometrie
Legea din biologie!

O verticală-n zbor
Cu zumzet ca de nor
Înalţ, căci sunt albină
Şi văd într-o lumină
Flori multe de gutui
Pe-albastrul cerului!

Arcuri în cerc descriu
În spaţiul azuriu...
Prin razele pornite
Din ramuri răscolite
De flori roz de gutui
Mă-nchin frumosului!

În sfera de plăcere
Sunt punctul care cere
Să mai încerc o floare,
Să simt altă savoare…
Zburând de pe corolă
Mă-ndrept spre o consolă
De măr, căci e-nflorit
Şi cheamă la iubit!



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumesc, Gerra!
Am ascultat albina
Şi m-am jucat cu rima,
În ritm de zumzăit
Cu greu am reuşit
Să aud dulce sunet
Din gânduri de poet!
Ina M. (autor)
duminică, 15 mai 2016


O poezie zglobie, unele ruperi de ritm disonează, dar nu-i strică mult farmecul! De o mai șlefuiești...!
Cu drag
Gerra Orivera
duminică, 15 mai 2016


Mulţumesc, Raluca! Popasul tău mă onorează!
Ina M. (autor)
marţi, 03 mai 2016


Cu adevarat consider poemul tau o lectura speciala
Ionescu Raluca
marţi, 03 mai 2016


Mulţumesc pentru popas şi cuvintele frumoase, Nadira! Să ai lumină în suflet!
Ina M. (autor)
marţi, 03 mai 2016


Mi-a făcut plăcere să citesc această compoziţie . Felicitări!
nadira
marţi, 03 mai 2016