Pietatea - Giuseppe Ungaretti
Adăugat de: Gerra Orivera

1
Sunt un om rănit.

Şi aş vrea să plec
Şi în sfârşit să ajung,
Pietate, acolo unde se ascultă
Omul care e singur cu sine.

Nu mai am decât mândrie şi bunătate.

Şi mă simt exilat în mijlocul oamenilor.

Dar pentru ei stau şi sufăr.

Nu sunt oare demn să mă întorc în mine?

Am populat cu nume tăcerea.

Mi-am rupt bucăţi inima şi mintea
Pentru a cădea în jugul cuvintelor?

Domnesc peste fantasme.

O, frunze uscate,
Suflet purtat de ici colo...

Nu urăsc vântul şi urletul lui
De animal preistoric.

Doamne, cei ce te imploră
Nu-ţi cunosc decât numele?

M-ai alungat din viaţă.

Mă vei alunga de la moarte?

Poate că omul nu e demn nici să spere.

Până şi fântâna remuşcării a secat?

Păcatul cât valorează,
Dacă spre puritate nu duce?

Trupul îşi aminteşte cu greu
Că altădată a fost puternic.

E nebun şi ostenit sufletul.

Doamne, priveşte slăbiciunea noastră.

Am vrea o certitudine.

Nici măcar nu mai râzi de noi?

Şi deplânge-ne aşadar, cruzime.

Nici nu mai pot rîmâne zidit
În dorinţa fără iubire

O urmă arată-ne de dreptate.

Legea ta care e?

Fulgeră bietele mele trăiri.

Eliberează-ne de neâncredere.
Am ostenit să urlu fără glas.



vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.