Graiul Dragostei - Hafez
Adăugat de: Gerra Orivera

În zori de zi, o pasăre-n grădină
grăi c-o floare fragedă, virgină:
”Mi te răsfață, floare, mai puțin,
căci prin grădina-aceasta-n care vin,
mult mai-naintea ta și-asemeni ție,
au înflorit atâtea flori din glie!”
A râs frumoasa, glăsuindu-i rar:
”Nu mă mâhnește adevărul, dar
nici un iubit n-a zis către iubită
o vorbă atât de aspru triluită!
De vrei să bei din cupa de-aur viu,
bătută-n pietre: vinu-i rubiniu,
o câte perle șlefuind, vei geme
și vei străpunge-n vârfu-acestor gene!”
Pân la sfârșitul lumii de sub zări,
mireasma dragostei n-o soarbe-n nări
oricine, dacă-ngenuncheat n-așterne
obrajii-n prag, să măture taverne.
Acolo, în grădina din Eram,
ieri-noapte, dulce aer respiram
și cârlionții-albastrelor zambile
pluteau în zori și-n boarea blândei zile.
Am spus: ”O tron al șahului-Geamșid,
pe unde-i cupa ta ce m-a vrăjit?”
Mi-a spus: ”Norocu-mi treaz de-odinioară
vai, ce păcat, ursit a fost să moară!”
Nu-i graiul dragostei acela ce
îți vine, lin, pe buze, limpede.
Paharnic, adu vin și toarnă-n cupe,
și flecăreala noastră o-ntrerupe!
Atâtea lacrimi de-ale lui Hafez
au cufundat în mare, precum vezi,
răbdare, înțelepciune – ce poți face
văpaia dragostei când nu-ți dă pace?...


Traducere George Dan



vezi mai multe poezii de: Hafez




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.