Logodnicii - Heinrich Heine
Adăugat de: Gerra Orivera

Suspini si ma privesti, crezand
Ca plangi durerea mea, plangand.
Femeie, pentru chinul tau
E lacrima, nu pentru-al meu.

O, spune-mi daca n-ai cumva
In suflet presimtirea grea,
Care-ti dezvaluie ciudat,
Ca voia soartei ne-a legat?
Ca-n zbor am fi trait, uniti;
Ca-n moarte fi-vom despartiti.

S-a cuvenit sa fie scris
In marea carte-al nostru vis.
La pieptu-mi locul tau era,
S-ajungi la constiinta ta;
Din lumea plantelor urcand
Printr-un sarut, floare, spre gand,
Pana la mine, sa traiesti
In pisc, un suflet sa primesti.

Acum, cand taine n-au ramas,
Nisipul curge-ncet in ceas.
Nu, nu mai plange, draga mea:
A trebuit sa fie asa!
Eu plec, si te vei ofili
`Nainte chiar de-a inflori;
In tine moartea a lovit,
Tu mori, dar far-a fi trait.

Tu esti, ma jur, iubirea mea!
Dar clipa-i dureros de grea
Cand, in frantura intalnirii,
Ne suna ceasul despartirii.

Adio, draga mea, acum
Ne despartim.Pe noul drum
Nu sunt intoarceri.Revederi
Nu-s nici in cer.Toate-s pareri;
Chiar frumusetea s-o scrumi
Si in nimic s-o risipi.
Doar noi poetii nu murim
In intregime.Dainuim
Paziti de moarte si urgie
Prin luminoasa poezie,
In Avalunul glorios.
Adio, starvul meu frumos!



vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.