În balansoar aldin - Ioan Grigoraș & Liliana Trif
Poezie adăugată de: nutzu

    marţi, 16 februarie 2016

- Lumini şi praf de stele-n ochii tăi,
Peste pământ furtună de nisip,
Un orologiu plânge, trei bătăi,
Urmează parcă un stereotip.

Eu te-nsoțesc știind că-n fața ta
Se-mbracă cerul iar pentru festin,
Că umbra nopții ne va legăna
Poemele în balansoar aldin.

Doar praf de stele îmi așterni pe drum,
Ape albastre, golfuri fără stânci,
Când mă scufund în ochii tăi precum
În câteva fiorduri mai adânci.

- Penumbre şi-ntrebări fără răspuns,
Pecete peste buze-un vers tardiv,
Abia şoptit, eternul neajuns
De-a căuta în toate un motiv

Să însemnez distanţa dintre noi
Cu slove sângerii pe-un pergament
De suflet, unde timpul înapoi
Se-ntoarce uneori şi-acel moment

Mi-atât de drag, atât de preţios,
Când vocea ta mă-ntâmpină:” Bonsoir!”
Şi-n decolteu descoperi curios
Trei stropi dintr-un miraj, Magie Noire!

Ioan Grigoraș & Liliana Trif



vezi mai multe poezii de: nutzu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mulțumim frumos, lilly...
nutzu (autor)
marţi, 16 februarie 2016


grazie, Misha....
nutzu (autor)
marţi, 16 februarie 2016


Foarte frumos, Aştept cu nerăbdare şi alte creaţii.
lilly
marţi, 16 februarie 2016


frumos construită cu reuşite imagini poetice.
Îmi place
Misha
marţi, 16 februarie 2016