În zori - Stomff Andrei Aurel
Poezie adăugată de: stomff

    duminică, 30 octombrie 2016

IN ZORI


Adeseori, când mă trezesc în zori
Mă-ntreb de ce-am venit şi unde plec,
Sunt oarecum un fel de zeu aztec,
Doar piatră rece fără de fiori,
Cuprins de flori ce timpul mi-l petrec
Şi aşteptând să te zăresc prin nori
În lumea ta de dincolo de mine
Unde te-am scris cu litere aldine
Şi pe lumină şi pe întuneric.
Închin doar ţie ruga mea de cleric
Al unui cult cu-n singur credincios.
A fost ori nu, eu ştiu că doar frumos
Mă pot gândi la clipele acele.
Alung din mine gândurile rele
Şi nu mă uit în urmă cu mânie.
Nu ne-am iubit, aşa a fost să fie!
Decât străini, mai bine-n depărtare
Te ştiu a fi potirul meu de floare
Din care gândul îţi culege mierea.
Doar amintiri, atâta mi-e averea
Cu care plec pe ultima spirală.
Şi nu mă plâng, n-a fost o viaţă goală
De vreme ce cândva te-am întâlnit.
Adeseori în versuri ţi-am vorbit
Şi le-am ascuns în sipet de hârtie
Pitit pe raftul unei biblioteci.
Din depărtări vin vânturile reci
Ce urlă prin lucarnele deschise.
Adeseori, te mai iubesc în vise
Şi uit ce rimă ar închide rândul.
De ce e frig? Pe unde mi-a fost gândul?



vezi mai multe poezii de: stomff




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ţi-am ajuns cu încântare în pagină
rebeca
marţi, 01 noiembrie 2016


Imi place poezia ta Andrei !
mitica
marţi, 01 noiembrie 2016


Alung din mine gândurile rele
Şi nu mă uit în urmă cu mânie.
Nu ne-am iubit, aşa a fost să fie!
Decât străini, mai bine-n depărtare
Te ştiu a fi potirul meu de floare
Versul curge intr-un ritm melodios! Citit cu drag!
aspiranta
luni, 31 octombrie 2016


Frumos, ca intotdeauna.
traian
luni, 31 octombrie 2016


Multumesc mult pentru cuvintele frumoase . Domnul Horlaci mi-a amintit ca nu am mai postat de multa vreme si am retinut critica , de altfel foarte constructiva. Ma bucur sa va regasesc si sa regasesc acest loc minunat.Cu drag,
stomff (autor)
luni, 31 octombrie 2016


Bine ați revenit, domnule Stomff !
ALapis
luni, 31 octombrie 2016


O poezie pe care am savurat-o ,
ma bucura revenirea ta langa noi .
casandra
luni, 31 octombrie 2016


Un vers de care mi-a fost dor !
maria
duminică, 30 octombrie 2016


O revenire mult asteptata Stomff
Am citit cu drag
mirela
duminică, 30 octombrie 2016