Imnul luminii - Ioan Alexandru

Lumina sfânta-n zorile de zi
Nu-i creatura sa n-o vorbesti de bine
Începi cu roua si sfârsesti în vârf
Lasând o târa-n floare dupa tine

La fiecare-n parte odihnesti
E-un freamat si-un fior de bucurie
Frunza-n extaz atinge raza ta
Si-odata ochiul umbrei o învie

E-un ceas si-o clipa-n zi si anotimp
Când cea din urma poarta e strapunsa
Tâtâna visului celui mai sfânt
Cu lacrima luminii este unsa

Crinul te-asteapta ca pe-un împarat
De-aceea s-a gatit de-mparatie
Atât de des sta dealu-n fata ta
Ca s-a ascuns sub vitele de vie

Nemaiputând sa-ndure atâtea sarbatori
Chemata umbra turmelor sa vina
Sa-si lege limba clopotelor lor
De firele de iarba pe colina

Albina toata noaptea a urzit
În strai de aur sa se-mpodobeasca
Asteapta numai sa te uiti la ea
Ca toata truda ei sa-nvesniceasca

Iar ciocârlia-i dusa în vazduh
Pe-un fir curat de ceara de la grinda
Înfrigurata scapara în cer
Sa prinda raza-n brate sa-l aprinda

Iar florile umile pe pamânt
N-au cum sa-ti iasa în întâmpinare
Se fac un fel de clinchete covor
Si zvânta roua sfintelor picioare



vezi mai multe poezii de: Ioan Alexandru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.