Coşmar - Ion Caraion
Adăugat de: Gerra Orivera

Parcă ierburile răsar cât cârjele şi se ţin după noi
cu unghiile, cu ghearele, cu dinţii cât o seceră.
Şrapnelele ne-njura; curg apele dense cu oloi
extras din greabănul cu vineţeală caldă. Ne degeră.

Se mai deschid uşile, mai zbârnâie-o clanţă, un pat.
Improvizările astea primitive au ajuns infermerii şi spitale.
În fiecare noapte visăm jivine, tranşee, scuipat
cu sânge...Doctorii se uită la noi ca la un pachet cu resturi sau ca la o pereche cu sandale.

Ni-s obrajii galbeni în toate zilele, mâinile fierte.
Halucinăm. Unii – mai sănătoşi – râd, ţipă să tăcem.
De unde să mai cumpărăm linişte? Ne huie capul. N-are decât să ne certe
şi medicul şi surorile de caritate... Tot o să se facă inima asta, până mâine dimineaţă, ghem

Nu sunt, dar vedem pisici negre cum urcă pe ziduri;
salcâmii năvălesc înăuntru, căpiţele de fân se aliniază
-înteleg: trebuie c-au ieşit apele din matcă, ne-au invadat celulele, ne-au tatuat frunţile cu riduri,
de aceea am eu febră, iar fauna şi flora, disperate se refugiază.

Îmbrăcaţi-vă repede! (Nu mă interesează dacă v-aţi făcut bocancii sau aţi luat concediu...)
Vom evada prin creştetul casei într-un platou fără gloanţe şi lacune
Nu există momentan nici un alt remediu,
ascultaţi-mă, decât halucinaţiile cu somnalin şi-n vinele braţului drept o neîntârziată efuziune.

Camarade, te uiţi la mine saşiu, c-un ochi de erete.
Poţi să scrii acasă că nu mai sunt – puţin mă doare.
Ceea ce ar trebui să înţelegi, dacă mai eşti om: că mi-e sete
şi azi-noapte, pe când voi dormeaţi, mi s-au desfăcut bandajele de la ambele picioare

Seara intră în dormitoarele anemice trecând cenusie-n pervaz;
n-aş compara-o pentru nimic în lume decât cu o cutie de vată,
în mijlocul acestui U.R.S.S. care miroase a tinctură de iod şi a spuză de gaz
şi pe unde carnea mea ciuruită bea fără nici o emoţie în fiecare după amiază apă oxigenată.

Ţipătul pe care l-am auzit acum nu mai este al unei mame; miroase a cocs, a gudron.
Dacă priveşti atent – flacoanele cu doctorii s-au spart în noi la orice minutar.
Mi se pare că se clatină ferestrele, că duşumelile s-au transformat în poligon,
pe când totul e un fapt divers: părăsim casele şi ne depărtăm de front într-un tren sanitar.



vezi mai multe poezii de: Ion Caraion




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

!
Servus, Gerra!
ntp
narcispurice
marți, 27 aprilie 2021