De ce, când o furtună,
S-bate pe pământ
Cu furie nebună ...
Cânt ?
De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină ...
Plâng ?
De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă ...
Cânt ?
De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng ...
În de mătase poale
Plâng?
De ce? Că ştiu: părere
E tot pân’ la mormânt !
Plăcere plâng ... Durere ...
Cânt.
vezi mai multe poezii de: Ion Luca Caragiale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.