Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
în umbra pigmentata palpită sicomorii,
Cu braţul peste mare adoarme un poet.
Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noţiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.
E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
îl stăpâneşte Eros cu vraja lui sublimă,
şi minţile-i abstrage cum stă cu faţă-n sus.
şi-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume s-o-mbracă-n poezie,
Aedu-şi ia în mâna spasmodicul topuz
şi-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.
vezi mai multe poezii de: Ion Luca Caragiale