Din tren, în zori, văd cerul ca o apă
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalţi la luminişuri dau să-ncapă:
Iscoade sunt şi zările pătrund.
Spre răsărit ard coifuri parcă-n pară,
Cu jar de aur suliti se aprind;
De-acuma gloata umbrei o să piară.
Arcăşii tainici arcurile-şi prind.
Dar meri, şi peri, şi pruni de pe coline
Răspund şi ei, trăgând cu praf de flori,
Şi-n bâzâit de gloanţe de albine,
Desfăşura un lanţ de trăgători.
Podgoria-i toată nouri de şrapnele
Încremenite-n aer de Prier.
De raze fugărite rândunele
În escadrile răzleţite pier.
E soarele biruitor. Cireşii
Au ridicat, învinşi, steag alb în vânt.
Livezile îşi numără plăieşii.
Un cuc dictează pacea pe pământ...
Lumina pretutindeni! Primăvară
Şi verde proaspăt ca un suflet nou,
Şi mieii albi ca merii albi din ţară,
Şi pace-n gânduri vechi şi-n grâul nou.
Şi sus, pe zarea vremii, ca o dungă
De mari albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiţi, pe când se-alungă
Şi tren, şi primăveri, şi viaţa mea.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.