Vânătorul de himere - Ion Pillat
Adăugat de: Adina Speranta

Sub lampa de faianţă cu verde abajur
Visez tihnit în iarna ce viscoleşte-n jur.

E-n zori: trag cu băgare de seamp de cucoşi-
În brazi, de ziua cântă sălbaticii cucoşi.

Aştept cu pşsca-n mână să iasă găinuşa
Pe cerul care-n zare îşi schimbă-n jar cenuşa.

Larg îmi deschide poarta din cap de sat, jitarul:
Acum ochesc în zboru-i înşelător sitarul.

Pe Bărăgan, cu Geanta şi Vlad cu păr cărunt,
M-opreşte Odobescu de-amiazi la Dor-Mărunt-

În car cu rogojina, când câmpu-şi strânge snopii.
Să dau, în dulce leagan, cu carabina-n dropii.

Şi vânători nostalgici, cu Iermalai prin lunci,
Turgheneiev ne tot mână să doborâm ierunci.

Pe creasta Ciornahorei, pe Stogul şi pe Sturul,
Cu Dragoş voievodul am urmărit bourul,

Şi-n plaiul Bucovinei, îmbălsamat cu cimbru,
Cu suliţa de moarte răpunem mândrul zimbru.

Cu Freiherr von Munchhausen, sosit din Ţara Baltă,
Trag broasca-n vârf de codru şi iepurele-n baltă.

Cu Tartarin la-ntreceri în ţara lui Ovid,
Vânez pantera neagră şi crudul leu numid.

Gonind din stânci, năluca, din Cerna-n Vatra Dornii,
Mi-am repezit ogarii pe urmele Licornii.

Lăsând să-mpuşte alţii prin munţii nostri linxul.
Ucis-am pe nisipul Egipetului , Sfinxul-

Şi printr-un fără seamăn şi minunat noroc,
Cu Simbad marinarul am prins vulturul Roc...

Trezeşte-te! Hai, scoală! Vânatul e pe masă:
Pilaful tău de vrăbii şi-un iepure de casă.



vezi mai multe poezii de: Ion Pillat




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.