De după zile sumbre şi nopţi întunecate
Veni şi vremea de adio, lină.
Tremură-n linişti ziua peste cîmpii fardate
Şi în splendori se scaldă şi în splendori suspină.
Adîncă, stepa tace − nici sunet, nici mişcare...
Văzduhul împăcării abia palpită, stins...
Pădurea stă de-oparte şi se admiră-n soare
Precum un rug ce arde şi fumegă învins.
Mesteceni în grădină au frunze ce se frîng,
Peste păianjen, unde ca fluturii se scald...
Şi peste ramuri pale se-agaţă şi din crîng
Pe iarba înverzită fără scăpare cad.
Trec norii, rînduri- rînduri şi nu-s pentru o vreme,
În ceruri pustiite, departe, peste zări.
Totu-i în jur lumină şi-ncearcă să te cheme
În suflet şi-n natură tăceri şi împăcări.
* * *
Albeşte noaptea... Nourii sînt grei
Şi cum albiră peste cîmpuri, oare?
Pădurea stă să-nvie în frunzare
Şi roua-i rece peste ochii mei.
Dorm toţi... E întuneric în grădini,
Sfîrşit de lume vrea ca să ne vadă
Şi-aud văzduhu-n geamul de lumini,
Prin amirosul nopţii de livadă...
Pe- aproape-s zorii, ia sfîrşit un somn.
În casă liniştea să n-o despoi,
Din noapte, neştiut, ies la balcon
Şi luminat, aştept întîii zori ...
* * *
Stele cad din înalt în grădini,
Pomi bătrîni sub ferestre-nfloriră
Ceţuri reci în desişuri pustii,
Ziua toată-mprejurul albiră.
Din pădure se-arată ades
Peste tot răsărituri ce mint
Şi-s ferice şi par un ales
În frunziş daurit învelit.
Dar sub frunze, vestind dimineţi,
Nu se-aude nici sunet, cu brio
Toamna sună tristeţi,
Toamna sună cu-adio!
Dar cutreieră-n zile ce-apun
Vechi, tăcute alei muritoare
Şi te uită cu drag peste drum
Spre ştiutele-ogoare.
În tăcerea nuntită de zori
Şi în liniştea toamnei, fugară,
Aminteşte-ţi de privighetori
Şi de-o noapte de vară.
Mai gîndeşte că ani-şi fac drum
Şi că din primăveri ne-mplinite
Nu ne-ntorc de acum
Fericiri amăgite...
* * *
Nu mă-nspăimînţi cu furtuni:
Veşnic vesel glasul lor!
După ele- n arături
Luce semn multicolor,
După ele-ntinerind
Frumuseţi, aprinse-n zori,
Se topesc, înmugurind
Cavalcadele de flori !
Mă-nspăimîntă doar uitarea:
Grav e să gîndeşti că trece
Viaţa fără întristare
Şi iubiri nu s-ar petrece.
Că îmi va seca puterea
Viaţa printre zile reci,
Că o ceaţă cît durerea
Soare va ascunde-n veci!
* * *
Singur ies din casă-n timp de noapte,
Paşii umezi bocănesc pe drum,
Stele-au nins grădina de acum
Şi pe-acoperiş, imaculate,
Doliuri noptatice apun.
* * *
Pustiu, tristeţi pustiitoare.
Nouri albesc.Curînd va ninge.
Pădurea-n zarişti călătoare
Se-nchide-n sinea ei şi plînge.
Sub cerul cu albaştri nori
Tot întunericul îl port,
Sălbatec, din păduri şi flori,
Sînt ca siberii peste tot.
Cîmpii şi văi cutreierînd,
Voi traversa fără-ncetare
Şi nu voi şti, în paşi călcînd,
Că frunza-i stinsă sub picioare,
Spre-a pădurarului căsuţă
Mă voi urca şi m-or vedea
Acoperişurile toate
În noaptea de-ntuneric grea,
Dar am să văd în prag, umilă,
A pădurarului fecioară,
Cu mînă mică şi fragilă
Să mă salute ea, ştrengară?
Pc bluza ei cu linii multe
Sînt toate stelele cereşti,
Iar sub bluziţă - două puncte
Neîmplinite şi fireşti.
* * *
Singur întîmpin zilele săptămînii fericite,
În umbra nordului... La voi e primăvară:
Zăpada în cîmpie topită-i şi-nspre seară
Pădurea semnalează ieşirea din ispite...
Albul mesteacăn înverzeşte ruşinos departe,
Trec nourii într-un cadran febril,
Iar vîntul din grădină uşure-n geamuri bate
Cu zile călduroase de april.
* * *
Cerul cărunt deasupra pare,
Doarme pădurea-n luminiş,
Printre cărări şi pe furiş
Glodul se-ntunecă-n frunzare.
Pe sus e-un zgomot, arde foc,
Pe jos-tăceri, urme pe prunduri...
Mi-i toată tinereţea joc
Şi tihnă singurelor gînduri!
Versuri tălmăcite de Traianus
vezi mai multe poezii de: Ivan Bunin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.