Lumina care nu apune - Ivan Bunin

Acolo-n cimitir, pe câmp, spre-apus,
Pe sub mestecenii cu crengi bătrâne,
Nu sunt nici oase, nici morminte nu-s:
E-mpărăţia viselor senine.
Vântul de vară scutură mereu
Verdeaţa grea din crengile-aplecate
Lumina dulce-a zâmbetului tău
Până la mine încă mai străbate.
Nu-s lespezi, nu văd Cristul răstignit;
Doar faldul tinereştii tale rochii.
Privirea ta ce-atunci a strălucit
Îmi bucură, la fel de caldă, ochii.
Eşti singură? Ori eşti cu mine iar
Acolo, sub seninul cer, înaltul,
Într-un trecut, al nostru, plin de har,
Departe,-n care şi eu eram altul?
Aici, sub zodiacul pământesc
Într-un prezent ce, aspru, mă-mpresoară,
Demult nici eu nu mă mai regăsesc,
Pe mine - tânărul de-odinioară!



vezi mai multe poezii de: Ivan Bunin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.