Izvor descântat! - Gerra Orivera
Poezie adăugată de: Gerra Orivera

    vineri, 25 decembrie 2015

un ţipăt de-albatros digerat de furtună
o zână căzută
pe un nimb de zenit
orologiul carnivor al sângelui devoră
cuspidele beznei
nimicul cere tribut zilei să-şi resoarbă
esenţele

spaţiul pliază
geometriile în alte arabescuri nimfomane
sună din elitre octave gestante
coasta nudă a răstignirii
face implozie în respiraţia pielii
îmbrăţişează veşnicia friabilă
înălţarea în clipă

nu mai întreb
de câte ori se mai crucifică pruncul
timpul răscumpără tot ce-am stocat
în piramida vertebrei
camera secretă a inimii rostogoleşte sfere
atingerea materiei
magnetizează literele în tăcere
sub ghilotina privirii

identitatea şi-a golit garderoba
fierb în vene gheizere
pentru a învăţa să-mbătrânesc în izvoare curat
descântat
candoare nemuritoare



vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.