Prometeu - Johann Wolfgang von Goethe
Adăugat de: ALapis

Încarcă, Joe, cerul tău
Cu nouri în mânie!
Ş-asemenea unui copil,
Ce-abate scaiul pe poteci,
Deprinde-ţi apriga mânie
Trăsnind stejari şi piscuri reci!
Dar niciodată n-ai să potopeşti
Pământul meu iubit,
Coliba mea, la care n-ai clădit,
Şi vatra mea,
Al cărei foc
Mi-l pizmuieşti...

Eu nu cunosc, o, zei, în toată firea,
Neam mai sărman ca voi —
Şi nici va fi!
Voi vă cârpiţi vieaţa zi cu zi,
Hrănindu-vă mărirea
Cu-al jertfei bir,
Cu fumul rugăciunii,
Şi aţi pieri de foame, de n-ar fi
Copiii, cerşetorii, toţi nebunii
Îngenuncheaţi nădejdii şi minciunii...

Pe când eram copil,
Şi nu ştiam ce cale mi-e ursită,
Îmi îndreptam privirea rătăcită
Spre soare, ca şi cum într-însul
E-un suflet ce mi-aude plânsul,
O inimă ce se îndură
De cel răpus de chin şi ură.

Ce duh mă ajută-mpotriva
Titanilor trufie?
Şi cine-mi mântui vieaţa
De moarte?
Din sclavie?
Nu le-ai făcut prin tine însăţi, oare,
Tu inimă sfânt-arzătoare?
Şi, înşelată, n-ai adus
Zadarnice cântări de mulţumire
Şi jertfe Adormitului de sus?

Să te ador pe tine, eu?
De ce? Ai alinat vrodată chinul
Celor îngenuncheaţi?
Ai şters vreodată ochi înlăcrimaţi?
Puternica Vecie şi Destinul,
Stăpânii tăi ş-ai mei,
Nu m-au creat pe mine, ca pe zei?
Crezi tu că voi urî vieaţa, poate,
Şi pribegi-voi prin pustiuri grele,
Fiindcă florile visării mele
Nu pot să lege toate?

Aici rămân — şi voi zidi mereu
Făpturi de oameni, după chipul meu —
Un neam la fel cu mine:
Să sufere, să plângă, să muncească,
Şi să se veselească,
Şi să se uite cu dispreţ la tine —
Ca mine!

Traducere de PANAIT CERNA, Sămănătorul III, nr. 51, 1904



vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.