Rugăciune către zeii soarelui - Karin Boye

Necruţătorule, cu ochii care n-au văzut niciodată
întunericul!
Izbăvitor
care spargi cu ciocane de aur gheaţa,
adu-mi mântuire;
Linii subţiri sunt tulpinile florilor
absorbite de cer;
mai aproape de tine vor să se legene cupele.

Pomii îşi reped puterea în sus, ca nişte coloane,
spre gloria ta.
Abia în tărie
îţi răsfiră braţele de frunze, însetate de lumină, dăruindu-se ţie.

Pe om l-ai schimbat
dintr-o piatră cu oarbe priviri
într-o plantă pribeagă, plutitoare, cu vântul ceresc
împrejurul frunţii.
A ta e tulpina şi trunchiul. A ta e şira spinării.

Salveaz-o.
Nu viaţa mea. Nu pielea mea.
Dar cele din afară nu le hotărăsc dumnezeii
cu ochii stinşi şi mădularele frânte.
Al tău e cel ce drept a trăit în viaţă
şi cel ce moare drept.
Pe el îl găseşti când bezna înghite beznele
şi tună, şi noaptea se umflă.
Viaţa sclipeşte ca piatra scumpă.
Salvează, salvează, tu, zeu, care vezi,
ceea ce ai dat în dar!

Traducere de Veronica Porumbacu



vezi mai multe poezii de: Karin Boye




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.