Fiul Omului - Khalil Gibran
Adăugat de: Gerra Orivera

Într-una din zile mergeam,
eu şi Isus,
doar noi, pe-un câmp nesfârşit;
înfometaţi amândoi,
am ajuns la un măr.
De crengi atârnau doar două mere.
El a scuturat pomul,
şi cele două mere au căzut.
El le-a cules:
şi unul mei mi-a dat.
Pe celălalt în mână-l ţinea.
Îmi-era foame şi-am mâncat mărul.
Apoi am privit la el şi văzui
că-l mai avea în mână.
Mi l-a dat rostind:
„Mănâncă-l şi pe acesta”
Am luat mărul
şi l-am mâncat fără reţinere
întrucât mi-era foame.
Pe când plecam i-am privit chipul.
Oare cum aş putea să-ţi descriu
tot ce-am văzut atunci?
O noapte de torţe arzând
în spaţiu,
un vis dincolo de limitele noastre,
o oră-n plină zi,
toţi păstorii-n pace,
fericiţi de turmele ce pasc;
un ceas al serii
ce pogoară,
şi pretutindeni linişte,
şi-acel aer de-ntoarcere acasă;
şi-n fine somnul, şi visul.
Toate acestea le-am văzut pe chipul lui.
Mi-a dăruit cele două mere.
Şi-i era foame, şi eu ştiam,
îi era la fel de foame ca şi mie.
Acum însă ştiu
că-n dăruirea merelor el s-a hrănit.
Mâncase alte fructe,
el s-a hrănit dintr-un altfel de pom.



vezi mai multe poezii de: Khalil Gibran




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.