Licuriciul de la munte - florianruse
Poezie adăugată de: florianruse

    miercuri, 11 noiembrie 2015

Vântul șuiera întruna,
într-o oarecare seară,
norii sparți făceau ca luna,
să apară și dispară.

Dintr-un pahar acoperit,
un licurici pe-o mescioară,
privea complet descumpănit,
la spectacolul de-afară.

Bietul, pus într-o sinistră,
încăpere de cabană,
undeva lâng-o fereastră,
se trezise în capcană.

Copilașul ce-l răpise,
prin întuneric îl pândea,
și-o clipă parc-auzise,
cum din pătuțul lui gândea:

"Ce naibii-i veni lu' ăsta,,
de nu vrea să lumineze,
până s-apuc a-l acosta,
nu părea să se jeneze."

Lună, zise licuriciul,
n-ai vrea tu să-i dai de știre,
mândrei care-mi duce dorul,
c-am dat ultima sclipire?

Haide soră, ce stai mută!
(Spunea acesta, cam mârlan)
Ori oi fi cumva ținută,
și tu captivă-n vrun borcan?



vezi mai multe poezii de: florianruse




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Pantru Marin.S.

Multumesc pentru cuvintele frumoase!
florianruse (autor)
vineri, 13 noiembrie 2015


Interesanta idee... Un poem frumos
Marin.S.
miercuri, 11 noiembrie 2015