Din cer a venit un cântec de lebădă - Lucian Blaga

Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe
peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

Călugării şi-au închis rugăciunile
în pivniţele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.

Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi.
În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.
Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
şi prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, şi iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânile
în apele lor. Şi-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
Să trăiesc printre pomi şi printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice - omorâţi-mi inima!



vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

In sfarsit!.. Cuprins de linistea cea dintaia, privit-a sufletul meu moartea de pe urma. S-a alinat o clipa, in incomensurabila tacere care mi-a invesmantat fiinta, sfasiata de spatiu si timp. "Ah, neindestulatule!" racnise la mine un sprav...
Am inteles de ce vede lumea.. asa cum este ea.
"Ferice de tine, starvule, tu nu suferi ca mine!"..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 04 mai 2015