Lumina urcă pe stâncă - flavius
Poezie adăugată de: flavius

    sâmbătă, 25 iunie 2016

Fiecare noapte este o iluzie haşurată,
o vibraţie pusă de-a curmezişul trupului,
să nu se ridice nicio stâncă,
o stavilă în calea uitării ochilor tăi
care sfâşie întunericul ca o lumânare
şi-l topeşte ca pe o ceară în palmă.
Lumina lor o simt cum urcă pe stâncă,
o înalţă din inimă fără să vreau,
rupe zăgazuri ca un fluviu mânios
şi ajunge la porţile cerului.
Mările lui inundă memoria cu stele
apoi le împarte fiecărui muritor,
numai luna rămâne în singurătatea-i hieratică
şi-şi plânge în pumni de invidie.
Din scorburile pământului vinovat
ies îngerii din rădăcini cu pleoape obosite,
zboară pe la ferestrele caselor,
ne mângâie-n somn cu câte-o aripă
şi lasă cuvinte ca însemne în vis.



vezi mai multe poezii de: flavius




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Interesantă...îmi răscoleşte gandurile şi-mi deschide simțurile înainte de somn! Felicitări, Flavius!
Ina M.
duminică, 26 iunie 2016


Un poem plin de înţelesuri ..
Sanda
duminică, 26 iunie 2016