M-ai chinuit atata cu vorbe de iubire - Mihai Eminescu
Poezie adăugată de: maria

    joi, 22 ianuarie 2015

M-ai chinuit atata cu vorbe de iubire,
Cu sarutari aprinse si cu imbratosari!
Stiai c-o maiestrie ce nu am cunoscut-o
Ca nervul cel din urma in mine sa-l trezesti.
Demonic-dureroasa era acea simtire —
Dureri iar nu placere a tale sarutari
Si pan-acum imi pare ca tu esti un baiat
Ce-n haine de femeie siret s-a imbracat.
Si Dumnezeu te stie Tu ai un san frumos,
Tu ai o gura plina si rosa voluptoasa;
Si parul tau cel negru in unde de-abanos
Ajunge pan’ la sale in unde luminoase;
Si vorba ta e vie si ochiul languros
Si mana ta cea fina e dulce, mangaioasa;
Si totusi mi se pare ca-n fire-ti e-o greseala
De umpli al meu suflet c-o boare de raceala.
Si stii, nefericito, ca ochiul rau m-atrage
Ca un magnet — si totusi in taina il respinge.
Credeam intaia data ca te iubesc — dar simt
Ca sangele meu este dusman la al tau sange.
Ah! cine m-a pus oare sa-ti spun intr-un ceas rau
Ca te iubesc Iubirea de suflet nu te stinge
Cum stinge-asta simtire — ca si o piaza rea —
Suflarea, mintea, pieptul, singuratatea mea.
Dar am lasat eu iute al fiintei tale cerc.
Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit indata

Prezenta ta vrodata in viata-mi n-am sa cerc —
Caci de o dureroasa betie ma imbata.
Nu stiu nici ce gandiri am, nu stiu nici unde merg
Si simt ca toata firea imi e intunecata
Ai fi ucis si capul si inima din mine
Daca-n a tale laturi eu m-as fi prins mai bine.
Cuvantu-mi pentru tine nu avea inteles,
Cuvantul tau pe mine ma inciuda adanc.
Cu cat-amaraciune iti raspundeam ades,
Cum imi placea in suflet ca sa te fac sa plangi
Si printr-o nedreptate parea ca ma razbun
Daca din a mea cauza plangeai tu vre odata.
Ah! sufletele noastre nu sunt defel armonici
Si sunt ca doua note cu totul discordante
Cu tine numa-n lume putere-as fara mila
Sa fiu Caci tu pe mine m-ai facut slab si moale,
Cu-a tale vorbe vane pierdut-am seri ori zile
M-ai speriat adesea cu-a tale ganduri goale
Dar nici nu esti femeie Un demon tu imi pari,
Ce-ascunde foc din Tartar si-o cùmplita raceala.
Far’ nici o armonie e toata viata ta;
Tu esti cumplit de buna, cum esti cumplit de rea.
Cum multumesc eu soartei ca am scapat de tine,
Far-a comite, doamna, pacatul mostenit.
Azi iarasi ma vad singur si fericit si bine!
Azi muza mea ma cata cu ochiul linistit.
Acele nopti turbate de doruri si suspine

S-au dus ca un vis negru, salbatec si urat!
Azi iarasi capu-n visuri eu il cufund prin carti
Si in tacere umblu prin norii cei deserti.
Si in fereastra vantul cu degetele pare
Ca bate lin si dulce si vajaie incet;
Urechea iar imi suna in liniste si iara
Simt inima ca-mi bate de-un dor invapaiet!
In minte mi se-aduna mii visuri zambitoare,
Caci nu te vad pe tine, ce crud le-ai spariet
Din tainica lor umbra Si sufletu-ti fierbinte
Abia-mi mai e o slaba aducere aminte



vezi mai multe poezii de: maria




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.