Unii oameni poartă porecle date de meseriile lor – Cizmarul, Groparul, Coafeza, Cheferistu’ – sau de unele unelte – Greblă, Tingire, Bărdiţă, Lumânărică –, dar de Madam Răţoi pun mâna în foc că nu aţi auzit, deşi o cunoaşteţi foarte bine. Poate fi văzută (deie Domnul cât mai rar!) pe coridoarele spitalelor. I se spune infirmieră, dar de fapt e femeie de serviciu. Grasă, cu fire albe la tâmple şi un pic mustăcioasă, când nu are treabă cu instrumentul care a consacarat-o, arde gazul pe la bucătărie sau strigă la bolnavi, de cel puţin zece ori în cele opt ore de lucru: „Nu e voie!“. Adică, bolnavul să stea disciplinat în patul lui şi să nu meargă la toaletă, pe terasă, să discute cu alt bolnav din alt salon sau să folosească liftul.
Nu de puţine ori, într-un spital cu pretenţii, chemi liftul şi, după ce acesta urcă şi coboară de mai multe ori, opreşte în sfârşit şi la etajul tău. Atunci se deschide uşa şi, din lift, Madam Răţoi strigă: „Nu e voie!“. Pentru că, să ştiţi, cea mai mare plăcere pe care o are această madamă este să se plimbe cu liftul.
Pentru vizitatorii ori pacienţii noi veniţi, Madam Răţoi vrea să dea impresia că este, dacă nu medic, cel puţin asistenta şefă şi, când iese la iveală adevărata profesie, răutatea din ea apare în toată splendoarea.
Madam Răţoi se descurcă binişor: îi mai pică un ban de la o lenjerie schimbată (cel care nu „cotizează“ riscă să doarmă pe un cearşaf ca o filă de atlas geografic), mai ia (fără ruşine, bineînţeles) o bancnotă pentru punerea „răţoiului“ la vreun nevoiaş sau, contra cost, introduce la domnul sau doamna doctor, peste rând, pe câte cineva grăbit (şi la fel de nesimţit ca dumneaei).
Din specia Madam Răţoi face parte o subspecie, femeia de serviciu de la policlinică sau de la dispensarul de cartier. Asta, în locul obişnuitului instrument, poartă o legătură de chei, de la birouri (cabinete), dar mai ales de la toalete. De regulă, unde scrie „WC femei“ sau „WC bărbaţi“ pe uşă, mai jos, scrie „WC personal“. Şi-o fi adus „subspecia“ WC de acasă? Deşi este jignitor atât pentru instituţie cât şi pentru pacienţi, mai corect ar fi să scrie pe uşile toaletelor „WC pentru zeităţi. Muritorilor le recomandăm boscheţii“. Păi, ce fel de instituţie sanitară ar fi una unde pacienţii care-şi macină nervii la uşa doctorului ar avea acces la toaletă? Unde ar mai fi prestigiul medicinei româneşti, pentru care femeia cu mustăţi şi purtătoare de chei luptă ca o leoaică?
Ce face Madam Răţoi la serviciu, ne-am cam lămurit, dar hai să tragem un pic cu coada ochiului şi la ce face ea la piaţă şi acasă. De la piaţă nu ar mai avea ce cumpăra, fiindcă şi-a cumpărat ce a avut nevoie când i-a făcut doamnei doctor piaţa în timpul serviciului. În drum spre casă, răspunde amabil la saluturi şi transpiră de plăcere (în zona inghinală) când vreun vecin mai arătos îi zice „Săru’mâna, doamna asistentă“. Viaţa de familie este una obişnuită, cu copii ca toţi copiii şi soţul – în foarte multe cazuri – sfrijit.
Dacă madam’ o face pe asistenta şefă, de ce adică masculul ei să nu se dea şi el mare maístru (cu accent pe i) pe la vreo firmă aflată sub pulpana Primăriei, când de fapt este şofer sau tractorist la firma respectivă: vara udă şoselele, iar iarna cară zăpadă cu remorca.
Distribuie:
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Distribuie: