Ce adăpost mai sigur îmi rămâne
decât să plâng și să mă rog mult foarte?!
Și totuși eu nu-mi aflu ușurare.
Iubirea și cruzimea sunt stăpâne:
cu milă una, cealaltă cu moarte:
să-mi dea viață și să mă omoare.
Astfel, sufletul care
gândind la moarte-n bucurii se-ncarcă
de multe ori încearcă
să urce-acolo unde o să fie
doar frumusețe fără de trufie;
dar chipului ce mie
viață mi-i, - atunci îi simt ivirea,
ca moartea să nu biruie iubirea.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.