Nu s-a stins, Amor, cea mai mica rană
de la săgeți, că-n minte
ceva e ce presimte
dureri mai mari cu greu să le suporți.
Cum la bătrâni ți-e vană
puterea – scap, doar de te lupți cu morți!...
Dar încă arc de porți,
când șchiop stau sub temutul
însemn dur din privire,
mai crud ca a săgeților bătaie,
m-or mântui ce sorți?
Nici coiful și nici scutul,
ci doar ce e cinstire
când pierd și vină când mă-aprind văpaie.
Dar vârsta când mă-nmoaie,
târzie-i fuga, singura scăpare:
de-nvingi fugind, nu stai în înfruntare.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo