Un trup de câlți cu oase de carbine,
o inimă de sulf ca o bombardă,
un suflet fără-ndrumător și gardă
în fața ispitirilor nebune,
și o plăpândă, oarbă rațiune,
pe care-n curse lumea stă s-o piardă –
că toate-acestea pot ușor să ardă
la primul foc ivit, nu-i o minune!
Iar cum nu-s orb nici surd și-am simțuri pure
în fața artei, har ceresc mult peste
natura excelentă în tot locul,
și-i dat ca frumusețea să mă fure
arzându-mi inima, de vină este
acela ce mi-a scris în soartă: focul.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo