Câte nopți eu cugeta-tam - Mihai Eminescu
Adăugat de: ALapis

Câte nopți eu cugeta-tam pân' se-nvăluie gândirea,
Pân' ce visele-i gigantici se uscau în nălucire,
Adormeam și de-asupra-mi stelele îmblau cuminți,
Luna strălucea prin crenge ca o pavăză de aur
Și prin grâul crescut mare ciripeau puii de graur,
Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți.

Păhar nalt îmi părea cerul răsturnat deasupra noastră,
Stelele scâteietoare împleau lumea lui albastră,
Norii ce plutesc par spuma a lumineai de argint;
Sufletu-mi, arbor de cânturi, cregile și le-convoaie
De visări îngreuiate, iar a florilor văpaie,
Ce lucește-n mii de feluri, potolită stă de vânt.

Pe o mreajă de lumină roșie ca zorii zilei
S-a ivit o umbră dulce - față sfântă a copilei,
Era marmură pălită, ochii mari abia îi lumin'
Și pe urmele albe se-nălțau negre aripe
Haina neagră stralucită lumina a nopții clipe,
Părul nempletit era prins într-o cunună de spin.

1872



vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.