Închinare lui Ştefan Vodă - Dimitrie Gusti
Adăugat de: th3mirr0r

Şi strunele plesnite şi harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atârna
L-a Isterului râpe, acuma este mută,
Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate
Spre unda cristalină ce fuge şopotind,
Şi umbrele din apă tot rânduri înecate
Se par că lasă-n urmă o voce suspinând?

Durere!… şi-i profundă când România plânge
Cu fruntea-nfăşurată de doliu la mormânt;
Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge
În valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.

Ca valurile mării ce-n sânu-i se frământă
Şi spre un ţărm sau stâncă se-mping a se opri,
Aşa durerea sparge o ţară şi s-avântă
Colo spre mănăstire la Putna a lovi.

De printre munţi, câmpie, din unghiuri depărtate,
Din târguri, municipii, cătune, un popor
De-acelaşi curat sânge se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.

Cu-a naţiunii cruce, de secoli ferecată,
Ca pelerin păşeşte la noua Golgota,
Unde eroul zace şi ţărna-i fu uitată.
Tăcere!… Este ora acum a ne ruga:

„Mărire ţie, Doamne! O, Iehova, mărire!
Ce verşi în noi durerea ca balsamul ceresc
Să curăţi moliciunea, nedemnă moştenire,
La pragul casei tale, palat dumnezeiesc!”.

Virtutea românească, virtutea strălucită
De patrie şi lege, aici în sanctuar
Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită.
Poporul stă-n genunche s-o-nveţe la altar.

Şi imn de rugăciune sub bolţile bătrâne
Vibrează cu putere, şi fumul majestuos
De smirnă, de tămâie din vasele divine
Se urcă către tâmplă în nour luminos.

Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinţe,
Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit
Al omului, în care un snop de oseminte
E-o mână de cenuşe, odor nepreţuit.

Din astă catacombă şi mucedă şi rece,
Din ist sicriu de ghiaţă de noapte-nfăşurat
Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece
Şi de-a virtuţii raze tot templu-i decorat.

În nimbul ce-ncunună mormântul se zăreşte:
Lipniţul, Grumăzeştii şi Balta şi Ciceu,
Dumbrava roşă, Baia şi cum îngălbineşte
Făloasa semilună la Racova de greu.

Dar printre fum şi lupte în cercul de lumină
Se văd cereşti casteluri de-a lui Hristos tării.
Şi între ele-i Putna în care-adânc se-nchină
Lui Ştefan Vodă astăzi ai României fii.

Aice e fântâna cea plină de mărire,
De sânta pietate, de-al patriei amor;
Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire
Fu duşmanilor ţării sfărâmând trufia lor.

O, mamelor române! aduceţi-v-aminte
Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat
A patriei mărire! Şi când lipiţi fierbinte
La sânul vostru pruncul, îi daţi un sărutat,

Un sărutat da mamă, extaz de bucurie
Ce numai sus în ceruri se poate repeta,
În numele lui Ştefan îl daţi să reînvie,
Şi duceţi pruncul vostru la Putna-l închina.

Iar tu, junime verde, la ist izvor de viaţă
Cu unde de virtute ce-i al mărirei loc:
Învaţă-a iubi ţara, a o iubi învaţă
Şi-n el inimă, suflet căleşte-ţi ca-ntr-un foc.

Aşa, junime scumpă, frumoasă auroră
A patriei române! Al nostru viitor,
Şi al naţiunei soare, din a virtuţii horă
Se naşte, vă surâde, vă cată cu amor.

În leagănul de moarte vederea nu pătrunde
Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus;
Dar spiritul sondează şi-n muşchiul lui, fecunde
Seminţi de lauri zice: că Ştefan v-au depus.

Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunţită
De patru secoli cântă un glas armonios,
Şi-a lui vibrare dulce de-aramă curăţită
Prin flăcări întreite, e imn religios.

E-a clopotului Buga suspin şi lamentare
Ce-a munţilor ecouri de freamăt le-au împlut.
Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ţi pentru lume şi cer este făcut.

Te leagănă pe vânturi, şi-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo ca-n vecinicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind

Şi strunele plesnite, şi harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atârna,
L-a Isterului râpe, acuma este mută
Şi cântul ei de aur nu pot a-1 deştepta.

O, munţi şi văi profunde, oh! daţi-mi pentru-n nume
Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu cântă… el plânge şi-apoi spune:
O, Ştefan! tu eşti mare şi la mormântul tău!


© ca autor, apare DIMITRIE GUSTI



vezi mai multe poezii de: Dimitrie Gusti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poemul aparține lui Dimitrie Gusti (24 octombrie 1818 - 25 martie 1887)

https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8Enchinare_lui_%C8%98tefan-Vod%C4%83
viorel tgv.
sâmbătă, 23 decembrie 2023


Mirela > nu este necesar.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 24 august 2015


Multumiri draga Th3mirr0r!
mirela
luni, 24 august 2015


P.S: [Preluare articol: citez:
"Mihai Eminescu - Poemul Putnei: o postumă mai puţin?"

"Dezmormântată dintr-o foaie volantă de epocă, pe care tot o mai păstra din vremea sărbătorilor de la Putna din 15/27 august, 1871, al căreia unul dintre cei mai fervenţi iniţiatori fusese Mihai Eminescu, poema ridica, atât prin înalta ei valoare, cât şi prin întreg cortegiul acela de „adevăr şi poezie”, pe care memorialistul izbutise să-l reconstituie, o serioasă problemă de paternitate. După ce evoca la distanţă de mai bine de patru decenii şi cu un real talent împrejurările, resuscitând cu pregnanţă silueta unui Eminescu activ şi enigmatic, în acelaşi timp, ţinând sub braţ un vraf de foi volante, recitind cu rara-i dicţiune, intrată de mult în legendă, poemul într-un grup de pelerini, sporit pe măsură ce versurile se acumulau şi nemulţumit când mulţimea îl aclamă, iar memorialistul luându-i urma ţinea morţiş să ştie de cine e poemul, Teodor V. Ştefanelli adăuga: „Şi astăzi, după atâţia ani, scriind aceste rânduri, şi având înaintea mea acelaşi exemplar de poezie ce mi l-a dat atunci Eminescu, mă întreb cine-i autorul acestei poezii pe care a împărţit-o Eminescu. Eram atunci convins că-i de Eminescu, care, în modestia sa, nu voieşte s-o mărturisească, dar cu toate cercetările mele la Ioan Slavici şi la alţii nu am putut afla autorul nici până azi. Poezia e tipărită în tipografia „Buciumul român” din Iaşi şi are 24 de strofe. Eminescu a împărţit-o în ziua serbării între public, dar în dările de seamă ce au apărut asupra serbării în ziarele din România nu am aflat-o nicăieri reprodusă sau amintită.”

"prof. D. Murăraşu, un răspuns decisiv: poemul a apărut în „Telegraful” din Bucureşti, I, nr. 21, de duminică 29 august stil vechi, aşadar la două zile după ce serbarea de la Putna avusese loc, poartă titlul: La mormântul lui Ştefan cel Mare (în subtitlu: 15/27 august 1871), iar autorul: Dimitrie Gusti"
th3mirr0r
luni, 24 august 2015