Nu e steluță - Mihai Eminescu
Adăugat de: th3mirr0r

Nu e steluță tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă steauă strălucitoare,
La alt amor.

Numai o viață pe gând de moarte,
Numai o frunte ce-a-ngălbenit,
Numai un atom fără de soarte
Nu e iubit.

Galbena steauă fără lumină
Altar să n-aibă un dumnezeu ­
Este-al meu suflet care declină,
Sufletul meu!


©Mihail Eminovici(Eminescu)



vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Doamne cat de mare a fost si este Eminescu!!!
alice
marţi, 25 august 2015