Poetul - Mihail Lermontov

Pumnalul meu luceşte-n podoaba-i aurită,
Tăiş fidel şi veşnic treaz;
Oţelul lui păstrează, misterios călită,
Tăria orientului viteaz.

Slujind fără simbrie unui voinic în munte,
Prin câte locuri n-a ajuns!
A pus pe multe piepturi duşmane urme crunte
Şi multe paloşe-a străpuns.

Îşi însoţea stăpânul la luptă cât de grea;
Jignit, din teacă se grăbea să iasă.
Pe-atunci, o încrustare de preţ i se părea
Nevrednică şi ruşinoasă.

Un dârz cazac îl smulse stăpânului răpus
La Terek, într-o bătălie.
Pe urmă, multă vreme, a stat pe-o masă pus,
La un armean, în prăvălie.

Zdrobită-i vechea teacă. Şi el, odinioară
A fost tovarăşul unui erou,
Neglorios şi paşnic atârnă-acum de-o sfoară
Sclipind în aur, ca un bibelou.

Nu se gândeşte nimeni să-l mângâie, să-l şteargă,
Şi nici un credincios smerit
Nu-i mai citeşte slova săpată când se roagă
În zori, întors spre răsărit.

În veacul nostru lânced acum şi tu la fel,
Poete, ţi-ai uitat menirea:
Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel
Care uimea pe vremuri omenirea.

Odinioară ritmul vânjos al vorbei tale
Putea la luptă pe ostaşi să-i mâie;
Poporu-avea nevoie de el ca de pocale
La mese, şi la rugă de tămâie.

Şi versul tău în lume, duh sfânt peste toţi vecii,
Îşi răspândea înalta lui solie
Cum clopotul, pe vremuri, suna în turnul Vecii
Şi la restrişte şi la bucurie.

Dar simplul, mândru-ţi cântec ne pare sterp şi van;
Nouă ne place fastul şi spoiala.
Bătrână, lumea noastră se dă cu suliman
Ca să-şi acopere zbârceala.

Te vei trezi tu oare, profet batjocorit?
Vei scoate tu vreodată la lumină
Din teaca lui de aur pumnalu-acoperit
De jalnica dispreţului rugină?

 Traducere de Al. Philippide



vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.