Pastel alb - Mircea Demetriade

Făr’ de idei şi făr’ de scop, nehotărât,
Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;
Un cer murdar, meschin, urât,
Ce-nchide-n nori apusul vis şi-a lui lumine.

Şi orişicând dacă-aş voi, şi orişicând
Norii să-i sparg, lacrimi şuvoi din ei să cadă,
Zadarnic cerc... gerul vrăşmas tot îngheţând,
Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.

Decolorat deasupra mea ţi-l port de-acum
Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;
Că astăzi griji, necaz şi ani mă duc pe-un drum
Lipsit cu tot de ideal şi de tărie.

Ca iarna alb, deşi timid e-nsufleţit,
Şi sub zăpezi plin de curaj tiptil se ţine,
Din ochii tăi ce cu amor m-au aţintit,
Un ghiocel prevestitor de vremi senine.



vezi mai multe poezii de: Mircea Demetriade




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.