Ascultă trestia - Moulavi
Adăugat de: Gerra Orivera

Ascultă trestia povestindu-şi tristeţea;
de despărţiri se plânge, spunând:
„De când din mlaştina cu stuf am fost tăiată,
bărbat şi femeie
şi-au descărcat sufletul prin sunetele mele.
O inimă-mî doresc, sfâşiată prin separare,
ca să-i destăinuiesc durerea nostalgiei,
căci orice fiinţă rămânând departe de originea sa
caută clipa când o va regăsi.
În orice anturaj m-am lamentat;
îndureraţilor şi fericiţilor le-am fost însoţitoare;
fiecare mi-a fost prieten, după interes,
fără să-mi caute secretele-n adâncuri.
Or secretul meu nu-i separat de plângerea mea,
dar asta nu se înţelege prin ochi, nici prin ureche.
Trupul n-ascunde nimic sufletului, nici sufletul, trupului;
şi totuşi vederea sufletului nu-i data nimănui."
Plângerea trestiei e-un foc!, nu-i vânt;
să nu fi existat cine nu are focul acesta!
Focul iubirii e cel ce pătrunde flautul,
fervoarea iubirii, ceea ce răzbate în vin.
Flautul însoţeşte pe oricine s-a despărţit de fiinţa iubită;
accentele lui dezvăluie secretele noastre.
Să fii totodată, precum flautul, şi antidot, şi otravă,
îndrăgostitul şi confidentul, cine-a mai văzut asta?
Flautul descrie itinerarul cumplit al iubirii
şi-ale lui Madjnun aventuri le povesteşte.
Nu poţi concepe acest sens decât aflându-te-n afara lui;
iar ce se spune prin limbă
ascultător n-are decât urechea.
Or dacă plângerea flautului ar fi fără rod,
ea n-ar umple de blândeţe tot universul.
Sfârşească-se zilele în care eram îndureraţi!
Ca însoţitoare de drum, zilele noastre-au avut
Tristeţi arzătoare.
Or dacă zilele s-au dus, spune-le: Duceţi-vă!
Eu nu mă tem de nimic!
Dar rămâi cu noi, tu, fără seamăn în puritate!



vezi mai multe poezii de: Moulavi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.